Studentul SNSPA cu media 10 care a protestat în fața BCU pentru că nu a fost lăsat să intre la „dezbaterea” lui Iohannis spune că și în public s-a intrat cu pile!

Comentează
Arhiva foto

Nu doar jurnaliștii care au participat la dezbaterea organizată de PNL au trecut printr-un proces de selectare total netransparent, ci și studenții. Aceștia au fost aleși de profesori sau de studenții reprezentanți.

„Nu mi se pare normal că nu am fost lăsat să particip la eveniment. Eu am terminat anul trecut cu media 10. Ce alt criteriu ar fi trebuit să îndeplinesc ca să mi se dea voie să fiu prezent în sală?“, se întreabă Mădălin Enescu, studentul care a protestat aseară în fața Bibliotecii Centrale Universitare, unde a avut loc evenimentul organizat de staful de campanie al lui Klaus Iohannis.

Enescu este student în anul II la masterul de Analiză și Soluționarea Conflictelor din cadrul Facultățiii de Științe Politice, SNSPA, și ar fi vrut să fie una dintre cele 200 de persoane prezente în sală.

”Nimeni nu știe cum s-au făcut listele”

Studentul afirmă că procedura de selectare a studenților a fost total netransparentă, ceea ce este revoltător pentru o universitate care ar trebui să reprezinte un reper de moralitate într-o societate democratică.

„S-au făcut niște liste în weekend. Nimeni nu știe cum s-au făcut listele. Din partea Facultății de Științe Politice au fost pe listă doar 10 persoane: opt profesori și doi studenți, care sunt reprezentanți în Consiliul și în Senatul Facultății. Înțeleg că, între timp, au mai apărut alte persoane pe listă, dar nu știu cum.“

Mădălin Enescu mai afirmă că însuși prorectorul SNSPA, Mihai Ghigiu, i-a spus că acesta a contactat reprezentanții facultăților în weekend pentru a-și selecta studenții și profesorii „merituoși“ să participe la eveniment.

Luni la ora 14.00 a avut niște liste pe birou. Nu mi se pare normal. Cum au făcut ei aceste liste de sâmbătă până luni și de ce pe restul studenților nu i-a anunțat nimeni?Mădălin Enescu:

Un alt student, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a spus că au avut prioritate studenții care își reprezintă colegii în Senatul sau în Consiliul facultății.

Mai mult, unii dintre ei au fost sunați luni de secretariat și li s-a spus că trebuie să se prezinte la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis. „Eu am fost sunat luni de secretariat, insistând că trebuie să fiu prezent.”

În afară de cei care sunt reprezentanții studenților, cei cărora li s-a permis accesul sunt studenți aleși profesori sau de studenții reprezentanți, după cum ne-au confirmat mai mulți studenți de la diferite facultăți din cadrul SNSPA.

Unii dintre studenți au trimis mail la profesori pentru a-și manifesta dorința de a participa la eveniment. Nu toți au primit însă acceptul.

„Avem grupuri pe Facebook pentru fiecare facultate în parte. Puteam să fim acolo informați în legătură cu modalitatea prin care sunt selectați studenții participanți. Așa ar fi fost corect. Să știe toată lumea, nu să stăm să trimitem mailuri și mesaje ca să încercăm să intrăm“, a conchis un alt student.

Rectoratul nu a dorit să ofere un punct de vedere

Contactat telefonic de ziarul Libertatea, prorectorul Mihai Ghigiu ne-a răspuns printr-un mesaj că trebuie să trimitem o solicitare scrisă.

Ziarul Libertatea l-a contactat și pe Cristian Pârvulescu, decanul Facultății de Științe Politice, cât și una dintre cele nouă persoane care au stat pe scenă alături de șeful statului și i-au putut adresa întrebări.

Cristian Pîrvulescu: ”Studenții au fost aleși de colegii lor”

„Nu m-am ocupat de organizare. Pot să spun doar că de la Facultatea de Științe Politice au venit cel puțin 10 studenți și 10 profesori. Alte facultăți au avut mai mulți studenți prezenți la dezbatere, dar eu apreciez că per total ar fi trebuit să fie 120-130 de studenți. Balcoanele au fost pline de studenți“, susține Cristian Pîrvulescu.

Politologul a adăugat că facultățile au avut la dispoziție doar câteva ore pentru selecția studenților și că acest lucru s-a făcut chiar de reprezentanții lor pentru fiecare facultate în parte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!