Totodată, gheţarii din această zonă se topesc mai repede decât în orice altă regiune din lume, ameninţând alimentarea cu apă a aproape două miliarde de persoane. Doar în Antartica şi regiunea Arctica există mai multă gheaţa decât în Himalaya.

„Descoperirile noastre arată în mod clar că ritmul în care gheţarii din Himalaya se reduc este de cel puţin zece ori mai rapid decât media de-a lungul secolelor trecute”, a declarat profesorul şi cercetătorul de la Universitatea din Leeds, Jonathan Carrivick, autorul principal al studiului.

„Această accelerare a ritmului (topirii gheţarilor) a apărut doar în ultimele decenii şi coincide cu schimbările climatice provocate de om”, a mai spus el.

Studiul a constatat că gheţarii din Himalaya au pierdut 40% din suprafaţa lor, o mare parte începând din anii 1970.

Gheţarii furnizează apa oamenilor care trăiesc în zonele montane şi în văile din apropierea fluviilor precum Gange, Indus şi Brahmaputra, şi multor altora.

„Acest studiu este doar cea mai recentă confirmare că acele schimbări se produc într-un ritm accelerat şi că vor avea un impact semnificativ asupra unor întregi naţiuni şi regiuni”, a declarat cercetătorul Simon Cook de la Universitatea din Dundee, unul dintre coautorii studiului.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro

Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Singura comună din România care va avea metrou. Unii localnicii sunt nemulțumiți: “Nu mă mai aleg cu nimic”
FANATIK.RO

Bărbat din Botoşani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis fosta soţie și le-a înjunghiat pe sora şi mama ei
Știrileprotv.ro
Bărbat din Botoşani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis fosta soţie și le-a înjunghiat pe sora şi mama ei
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Observatornews.ro
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro

'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro

Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP