Tăierea finanțării a fost operată după o decizie a șefului Biroului ONU pentru Antiterorism, Vladimir Voronkov, un diplomat rus cu peste 30 de ani experiență, de exclude ONG-urile de la prima zi a conferinței, a explicat un oficial american, sub rezerva anonimatului.
Atunci când a fost întrebat dacă decizia Washingtonului este legată de faptul că Vladimir Voronkov este rus, oficialul american a spus că acest lucru ”contează” și că Voronkov se află sub ”o presiune imensă din partea ţării sale natale” în legătură cu conferinţa.
Guvernul Rusiei este acuzat de țările din vest că persecută ONG-urile și descurajează instituțiile independente, scrie Agerpres.
Oficialul american citat a spus că SUA și alte țări au făcut demersuri pe lângă secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și pe lângă Vladimir Voronkov, numit în urmă cu un an, pentru a include ONG-urile respective în ansamblul conferinței întrucât ele au o contribuție valoroasă la eveniment.
Două sesiuni ale zilei inaugurale a conferinței care se deschide joi, cele consacrate schimbului de informații și expertiză și combaterii combatanților străini, vor fi închise pentru ONG-uri și presă.
Un oficial al Organizației Națiunilor Unite a spus că motivul acestei decizii este faptul că este de așteptată să ”aibă loc un schimb de multe informații sensibile între șefii agențiilor antiterorism”. La conferinţă vor participa aproximativ 120 de ţări, alături de 100 de ONG-uri. Trei sferturi dintre delegaţiile naţionale vor fi conduse de şefii sau adjuncţii şefilor agenţiilor antiterorism sau de miniştrii de interne.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV / Portretistul Florin Lăzău ”îmbătrânește” copii dispăruți și redă identitate cadavrelor mutilate. Polițistul român a fost ofertat de FBI