De Valentina Postelnicu,

PSD a decis, luni, să depună proiectele controversate precum recursul compensatoriu, eliminarea pensiilor speciale, supraaaciza la combustibil sau legile justiţiei, pe agenda comisiilor din Parlament.

Decizia social-democraţilor a venit la scut timp după ce liberalii au decis, în şedinţa conducerii partidului, ca Guvernul Orban să îşi asumer răspunderea pe două pachete de măsuri, pe justiţie şi economie.

În comisia de buget-finanţe s-a dat marţi raport favorabil pe cele două proiecte care elimină supraaciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor part-time, care merg la votul final, în plen, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională.

„Am câștigat o primă mare victorie în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților: Supraacciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor part-time au fost eliminate! Urmează bătălia și votul final în plenul Camerei. Sunt sigur că vom fi victorioși și acolo”, a scris Robert Sighiartău, deputat PNL, după votul din comisie.

El a mai precizat că „românii trebuie să scape de supraacciza oneroasă la carburanți și de supraimpozitarea muncii part-time”.

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui.  Gestul care i-a salvat viața
Recomandări

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Gestul care i-a salvat viața

„Ar fi unele dintre cele mai bune vești de sărbătorile de iarnă”, a mai scris Sighiartău.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe, că „trebuie desființată supraacciza la combustibil, care a fost o mare prostie”. Orban a precizat că va fi făcută o analiză. „Deşi astăzi pare să producă bani, poate să fie un semnal foarte bun dacă renunţăm la ea”, a mai spus Orban.

La începutul lunii noiembrie, Ministerul de Finanțe a anunțat, într-un răspuns la o interpelare adresată de Florin Roman, deputat PNL, că statul român a colectat din septembrie 2017 până în prezent suma de aproximativ 5,8 miliarde de lei, prin introducerea supraaccizei la carburanți.

Proiectele vor intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente
GSP.RO

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci
HOROSCOP

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci