Un înalt oficial din Ministerul Public a confirmat că există un dosar condus de procuroarea Mihaiela Iorga Moraru, că va fi analizat sistemul electronic și că cercetările au fost începute în urmă cu mai multe săptămâni.
Suspiciunea legată de felul în care dosarul de plagiat al premierului Nicolae Ciucă a ajuns la un anumit complet de judecată este investigată de Parchetul General, au confirmat azi, pentru Libertatea, surse din Ministerul Public, dupa ce ieri G4 Media a publicat această informație.
„Nu e prima oară când procurorii investighează o posibilă repartizare cu dedicație a unui dosar, avem experiență în aceste cercetări”, a spus joi un înalt oficial de la Parchetul General, care a rugat să-i fie păstrat anonimatul.
În cazul premieriul Ciucă, dosarul a fost deschis prin sesizare din oficiu de către procurorul de caz Mihaiela Iorga Moraru. „Cercetările durează de mai multă vreme și s-au cules probe chiar de la Curtea de Apel București, unde a fost judecat respectivul dosar”, a explicat aceiași sursă.
Unul dintre aspectele vizate de investigație este sistemul electronic ECRIS, gestionat de Ministerul Justiției, prin care se asigură o repartizare aleatorie a dosarelor la completele de judecată.
În luna iunie a acestui an, G4 Media a dezvaluit că există suspiciuni puternice că procedura de repartizare aleatorie a dosarului în care premierul Ciucă solicita anularea sesizărilor de plagiat a fost viciată, prin metoda „coperta”.
Dosarul a ajuns la judecătorul Marius Iosif, care a admis cererea lui Ciucă, iar, după aproape o lună și jumătate, s-a pensionat.