Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor: „Dacă există posibilitatea legală, vom discuta în coaliție”. Ce spune Marcel Ciolacu

Comentează
Arhiva foto

Premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, 6 aprilie, după ședința Biroului Politic Național (BPN) al liberalilor, că sondajele partidului arată că cetăţenii îşi doresc comasarea alegerilor din 2024.

„Este o propunere pe care am discutat-o în ședința de astăzi și am decis ca la nivelul specialiștilor din partid să se analizeze care sunt elementele clare de legalitate pentru o astfel de măsură, pentru o astfel de decizie, ținând cont că din sondajele pe care le-am efectuat, într-o proporție majoritară, cetățenii își doresc comasarea sau mai bine zis, reducerea numărului de alegeri”, a spus Nicolae Ciucă.

Potrivit premierului, „dacă va exista posibilitatea legală” ca numărul alegerilor din 2024 să fie redus, atunci „vom veni cu o propunere, o vom discuta inclusiv în coaliție și sperăm să găsim o soluție”. „Dacă nu se va găsi o soluție, vom derula patru runde de alegeri”, a punctat el.

Surse: Propunerea, făcută de Bode în ședința PNL

Propunerea ca alegerile locale să fie comasate cu cele generale a fost făcută în ședința BPN de la Parlament de secretarul general al partidului, Lucian Bode, au declarat surse liberale pentru Libertatea.

„Am decis împreună crearea unui grup de lucru care să analizeze opțiunea comasării alegerilor locale cu cele generale. Patru rânduri de alegeri în 2024 sunt multe pentru cetățeni și înseamnă cheltuieli mari de la buget. Cu această propunere vom merge la partenerii noștri de coaliție”, a spus Bode, potrivit surselor.

Liberalii au avansat această variantă din trei motive, potrivit informațiilor Libertatea. Primul este contextul războiului din Ucraina, care poate complica anul 2024, al doilea este faptul că patru tipuri de alegeri ar duce la cheltuieli mari, iar al treilea este că, potrivit sondajelor interne, 67% dintre români susțin comasarea.

Ciolacu: Nu cred că pe agenda de priorităţi a românilor este comasarea alegerilor

Ulterior, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a spus că, în opinia sa, acest lucru nu reprezintă o prioritate pentru românul de rând.

„Eu am o problemă. Astăzi este Ziua Internaţională a Sportului şi mi-aş fi dorit ca marii sportivi ai ţării să dezbată acest lucru şi noi politicienii să vorbim despre o eventuală reformă a sportului. S-a discutat despre posibilitatea comasării alegerilor, nu cred, sincer, că pe agenda de lucru sau de priorităţi a românilor este comasarea alegerilor”, a spus Ciolacu, aflat la Râmnicu Sărat, conform news.ro.

„Am terminat un scenariu, cel de anticipate, şi acum intrăm în altul, de comasare a alegerilor. Cred că mai important ceea ce se întâmplă în spatele meu, autostrada Moldovei, să găsim soluţii pentru reducerea preţurilor la produsele alimentare şi la un moment dat, cum e normal, politic vom lua şi decizii privind comasarea alegerilor, dar cred că în primul rând trebuie să respectăm legea”, a adăugat el.

2024 va fi un an important pentru România din punct de vedere politic, pentru că vor avea loc patru tipuri de alegeri: parlamentare, europarlamentare, locale şi prezidenţiale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!