Proprietarii au cumpărat 25 de porci de la o exploatație situată la marginea comunei Giroc. Ulterior, autoritățile au primit o notificare de la un laborator că există suspiciunea de pestă porcină agricană (PPA) la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Belinț.

Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare şi nici însoţite de documente sanitare veterinare, medicii veterinari din circumscripţiile respective nefiind anunţaţi de aceste tranzacţii, fapt ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei. Până la data apariţiei rezultatului de laborator, muriseră 23 porcine. Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie”, reiese dintr-un comunicat al ANSVSA.

Potrivit Mediafax, a fost convocat Centrul Local de Control al Bolilor pentru a lua măsuri pentru combaterea pestei porcine africane.

Reprezentanții DSVSA Timiş îi sfătuiesc pe crescătorii de porcine să nu cumpere animale neidentificate prin crotalii care nu sunt însoțite de documente sanitare veterinare obligatorii.

Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală. Orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei, conform sursei citate.

Săptămâna trecută, încă două focare de pestă porcină africană confirmate în Buzău.

În 2018, România nu a cerut bani europeni pentru a combate pesta porcină africană care s-a răspândit în 12 județe. Autoritățile pot solicita chiar și decontarea a 50-70 la sută dintre cheltuielile pentru despăgubirea femierilor, însă Comisia Europeană nu a primit deocamdată nicio cerere oficială din partea României, în vederea acordării unui ajutor financiar suplimentar, pe fondul crizei.


Citește și Ce efecte produce creșterea euro: la o rată de 300 de euro plătim 960 de lei în plus pe an față de 2017; pentru un Logan dăm 1.960 de lei suplimentar


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.