De Ciprian Iana,

Mașina, ocupată de nouă persoane de naționalitate română, transporta spre Zaragoza numeroase cutii și plase de rafie cu ciuperci (hribi).

Cum ocupanții autovehicolului nu au făcut dovada vreunui document de proveniență a mărfii deținute, agenții de trafic au anunțat specialiști ai Seprona (Serviciul de protecție a naturii) pentru a verifica starea mărfii.

Astfel, conform ziarulromanesc.es, în interiorul autoutilitarei s-au găsit 51 de lădițe și 9 plase de rafie care conțineau în total 390 de kilograme de ciuperci ( hribi), care nu îndeplineau condițiile igienice sanitare pentru transportul alimentelor.

În acest caz fost avizat Departamentul de Sănătate și Consum al guvernului din Aragon pentru a trimite un inspector tehnic, care a stabilit că marfa nu era adecvată consumului uman și trebuie distrusă.

Cei nouă ocupanți ai vehiculului au fost denunțați pentru încălcarea Legii silviculturii pentru recoltare de ciuperci fără autorizație, precum și pentru transportul mărfii și presupusa vânzare a acesteia, fără documentația corespunzătoare care să dovedească trasabilitatea.

După acest caz, Garda Civilă din Spania a publicat recent pe Twitter o imagine cu ciupercile comestibile cele mai comune și cele veninoase, pentru informarea publicului.



FOTO: ziarulromanesc.es

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”
GSP.RO

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură
HOROSCOP

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură