Ghidul a strâns aproximativ 500 de mucuri de țigară, de pe traseul dintre Poarta I şi Poarta a II-a a Cetăţii Alba Carolina.

„Astăzi (vineri – n.r.) este Ziua Internaţională a Ghidului de Turism. Până la a doua cafea a zilei, am vrut să marchez acest moment în felul meu, aşa cum mă ştiţi. Planul de acasă a fost mai mare, dar am ignorat gripa şi frisoanele. Am vrut să ‘acopăr’ sectorul Poarta I – Poarta a – II a şi am estimat pentru asta două ore. Mi-am dat seama că nu o să reuşesc datorită volumului de muncă şi că am nevoie de trei sau trei ore şi jumătate. Până la urmă gripa a învins. În cifre: 1/3 din ce mi-am propus, 65 minute, 500 mucuri de ţigări adunate …”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Kalanyos Cristian, potrivit Agerpres.

Sute de mucuri de țigară, strânse de pe jos la cetatea turistică din Alba Iulia. Un ghid local a făcut singur toată treaba

„În cifre:

– 1/3 din ce mi-am propus;

– 65 minute;

– 500 mucuri de țigări adunate (m-am oprit „rotund” să nu uit când o să reiau treaba :)).” a făcut bilanțul ghidul turistic.

Ghidul consideră că atunci când există o destinaţie turistică atât de importantă, cum este fortificaţia din Alba Iulia, trebuie implicare şi responsabilitate din partea tuturor – autorităţi, mediul de afaceri, locuitori şi turişti.

„Uneori să te implici responsabil nu înseamnă neapărat să faci. Poţi şi să nu faci. Să nu arunci pe jos, la întâmplare. Este foarte simplu. Vizitezi un loc frumos, curat. Lasă-l aşa! Locuieşti într-un loc frumos, curat. Lasă-l aşa”, a încheiat postarea ghidul turistic.

O inițiativă similară a avut ghidul Kalanyos Cristian și anul trecut,

Kalanyos Cristian a mai făcut astfel de acţiuni şi în vara anului trecut, strângând mucurile de țigară din interiorul Cetăţii de tip Vauban din Alba Iulia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.