Telespectatorii Antena 3 au fost invitaţi la o întâlnire cu realizatorii emisiunilor, în această după-amiază, de la ora 15.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Peste 2000 de oameni au răspuns prezent la întâlnirea cu Gâdea și Mircea Badea.
Mii de oameni au fost alături de vedetele celor 5 posturi de televiziune (Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Zu TV, Euforia) în Piața Constituției.
„Va fi una dintre cele mai frumoase întâlniri. Pentru că e vorba de țara noastră și de libertate", a declarat Mihai Gâdea în timpul evenimentului. Acesta a continuat: "Trebuie să luptam pentru libertate mereu".
Mihai Gâdea a completat: "O să vă rog să fiți atenți și să nu lăsați pe nimeni să vă provoace pentru că vor exista cazuri". Prezentatorul le-a cerut celor prezenți în Piața Constituției să se țină de mâini: „Suntem înlănțuiți, dar nu de cătușe/ Sunt cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut vreodată.”
Dana Grecu a îngenuncheat pe scenă
”Ei vor sa stam in genunchi. Nu ingenunchem in fata lor. Dar eu pot sa stau in genunchi doamnelor si domnilor in fata lui Dumnezeu si a dvs.”
La finalul mittingului, Mircea Badea i-a anunțat pe cei prezenți că aceasta este doar prima ieșire în stradă și i-a asigurat că vor urma și altele.
Printre vedetele prezente la eveniment s-au numărat Mihai Gâdea, Mircea Badea, Oana Stancu, Dan Capatos, Sandra Stoicescu, Cătălin Bordea, Carmen Avram, Răzvan Simion, Simona Gherghe, Dan Negru, Dani Oțil, Andreea Berecleanu, Geanina Ilieș sau Anca Lungu.
[libgallery id="1295064"]
Captură: Antena 3