Muzeul Naţional al Afganistanului, care s-a închis în august, când talibanii au preluat controlul țării, conține mii de exponate, precum ceramică pictată din epoca de piatră, piese antice şi obiecte religioase. Unele dintre exponate contravin însă ideologiei talibanilor.

Când aceștia au fost ultima dată la putere, între anii 1996 și 2001, se estimează că 70% din colecția de 100.000 de piese a muzeului din Kabul a fost jefuită. De asemenea, talibanii au aruncat în aer statuile lui Buddha din Bamiyan, vechi de 1.500 de ani și sculptate într-o stâncă din valea Bamiyan.

Acum, intrarea în muzeu este protejată de talibani de un posibil atac al grupării ISIS-Khorasan (ISIS-K).

Potrivit curatorului muzeului, Ainuddin Sadaqat, „cincisprezece până la douăzeci de procente din exponate sunt din epoca islamică”.

În prezent, la muzeu se lucrează „normal, ca şi în timpul guvernului precedent”, iar talibanii nu au emis directive noi pentru angajați și vizitează, la rândul lor, muzeul, a mai spus curatorul. Numărul vizitatorilor este mult mai mic față de cel de dinainte de reinstaurarea regimului taliban, când sute de persoane veneau la muzeu.

Talibanii au redeschis Muzeul Naţional al Afganistanului pe care l-au jefuit când au fost ultima dată la putere
Muzeul național al Afganistanului primește din nou vizitatori și expune artefacte pre-islamice după ce guvernul taliban și-a dat acordul | Foto: Profimedia

„Deocamdată, politica culturală a talibanilor cu privire la obiectele de artă pare foarte pozitivă şi realistă”, spune Philippe Marquis, directorul Delegaţiei arheologice franceze în Afganistan, adăugând că măsura în care această politică va fi continuată va depinde de răspunsul comunității internaționale la solicitările talibanilor de restabilire a ajutoarelor suspendate.

Talibanii au preluat controlul în Afganistan pe 15 august, după retragerea trupelor americane.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.