Potrivit sursei citate, băiatul a acuzat oboseală pe drumul de întoarcere, un traseu lung de 7 kilometri, de la Vârful Toaca spre Durău. Epuizat fizic, dar mai ales psihic, tânărul n-a mai putut continua deplasarea, iar prietenii l-au lăsat singur în pădure.
Chemați prin apel la 112, salvamontiştii l-au găsit pe turistul echipat necorespunzător și abandonat de amicii săi într-o stare de epuizare avansată şi început de hipotermie.
”În lipsa unui echipament adecvat, problemele medicale existente şi frigul şi-au spus repede cuvântul. În jurul orei 19.00, au apărut primele semne de epuizare, iar odată cu lăsarea serii, frigul s-a accentuat. În zona Chica Fântânele, tânărul nu a mai putut sa meargă”, a comunicat Serviciul Salvamont Neamţ, potrivit gandul.ro.
”Grupul din care făcea parte a decis, împreună cu el, să rămână acolo singur în aşteptarea echipei Salvamont, care fusese alertată prin 112. O greşeală şi o atitudine greu de înţeles pentru mulţi”, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
Acesta este convins că, ”în starea în care a fost găsit şi la cât de repede a cedat termic, nu ar fi supravieţuit peste noapte. Murea până dimineaţă! Sperăm să fi înţeles mai mult din această experienţă, atât el, cât mai ales cei din grupul care au hotărât să-l abandoneze în noapte, fără lumină, apă, haine de protecţie şi fără suport psihic”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro