Un tânăr de 23 de ani din comuna Marginea, județul Suceava, a fost reținut, vineri, 26 ianuarie, de polițiști, după ce, în noiembrie 2023 a furat un microbuz lăsat cu portierele deschise şi cu cheia în contact, pe care, ulterior, l-a vândut pentru suma de 800 de lei, informează News Bucovina.
Furtul a avut loc la data de 3 noiembrie 2023, în orașul Gura Humorului, când tânărul a furat microbuzul, profitând că șoferul lăsase cheia în contact.
„În urma activităților specifice desfășurate în cadrul acțiunii Blocada organizată la nivelul Poliției orașului Gura Humorului, vineri, 26.01.2024, s-a reușit identificarea bărbatului bănuit de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 23 de ani, din comuna Marginea”, a transmis IPJ Suceava.
La audieri, tânărul a recunoscut fapta, declarând că a vândut, ulterior, microbuzul unei alte persoane pentru suma de 800 de lei.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
MoSi202 27.01.2024, 17:27
Tineri inconștienți care încearcă să obțină bani nemunciți prin orice mijloace!
ssLazio 27.01.2024, 17:57
Dupa cum spune si numele localitatii, e mult humor.
Narcisu 27.01.2024, 18:02
Tânăr și neliniștit,dar totuși a avut spirit de întreprinzător..??
sorinzainescu68 27.01.2024, 18:47
Locul lui este după gratii
nicoleta1 27.01.2024, 18:52
Se vede ca-i place mai mult la puscarie decit sa munceasca