Ideea târgului a fost aceea de a încuraja comunitatea să se implice în programe sociale ale clubului dar și să nu arunce obiectele care le prisoses ci să le doneze.

Sute de bistrițeni au donat la Tțrgul de Purici bijuterii, haine, aparatură electronică și electrocasnică, dar și mobilier pentru a fi comrecializate, un concept nou în România, ideea târgului fiind preluată din Austria, în Sankt Polten existând un târg similar.

targul de purici (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Oamenii au adus obiecte pe care nu le mai folosesc, dar sunt în stare bună și pot fi cumpărate de alți bistrițeni, în vederea strângerii de fonduri pentru susținerea proiectelor umanitare ale clubului organizator.

Cu banii strânși vor fi susținute o serie de proiecte educative, sociale și de sănătate printre care un proiect de screening ocular pentru pentru depistarea afecțiunilor de ambioplie la copii; unul screening glicemic pentru cetățenii Bistriței; Cupa Lions la șah pentru nevăzători; sponsorizarea unei tabere de taberei de creație și artele plastice; ajutorarea vâstnicilor singuri dar și diferite concursuri prin care se încurajează mișcarea.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
GSP.RO
S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Femeia care a cumpărat pesticidul cu care Mădălina Manole s-a sinucis câștigă peste 8 mii de lei pe lună. Cu ce se ocupă Berta Slav
Viva.ro
Femeia care a cumpărat pesticidul cu care Mădălina Manole s-a sinucis câștigă peste 8 mii de lei pe lună. Cu ce se ocupă Berta Slav
Noul business "predictibil" şi "sigur" practicat de români. Cristian a reuşit să îşi cumpere 3 garsoniere în 10 ani
Observatornews.ro
Noul business "predictibil" şi "sigur" practicat de români. Cristian a reuşit să îşi cumpere 3 garsoniere în 10 ani
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Știrileprotv.ro
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Apariție surprinzătoare în Munții Făgăraș: ”Viața care mișună în păduri sigur bate filmul”
FANATIK.RO
Apariție surprinzătoare în Munții Făgăraș: ”Viața care mișună în păduri sigur bate filmul”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!