Caz revoltător în județul Vaslui. Un bărbat de 41 de ani, din satul Sălceni, din comuna Pochidia, este acuzat că şi-a abuzat sexual una dintre fiice, la scurt timp după ce a ieşit din arest. Minora de 15 ani își luase inima în dinți și, astă-vară, își reclamase tatăl că îşi maltratează soţia şi cei nouă copii, a informat Adevărul.
Totul a ieșit la iveală pe 29 iunie, când polițiștii au fost sesizați prin 112, după un episod violent petrecut în familia din satul Sălceni.
Atunci, pentru că a întârziat acasă, bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a bătut-o cu bestialitate pe fiica sa de 15 ani. Nici soția n-a scăpat de furia lui.
Ziarul vasluian Vremea Nouă a publicat o imagine cu trupul plin de vânătăi al copilei.
Loviturile aplicate celor două persoane vătămate au fost percepute de ceilalţi copii minori care se aflau în locuinţă, pe un pat şi tremurau de frică.Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad:
”În data de 25 iunie, bărbatul ar fi agresat și alți 3 copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 și 7 ani. Trei dintre persoanele vătămate au necesitat acordarea de 2 – 3 zile de îngrijiri medicale iar o a patra a necesitat 1- 2 zile de îngrijiri medicale. Soția, 31 de ani, precum și cei 9 copii minori, cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani, beneficiază acum de servicii de găzduire și asistență într-un centru din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui”, preciza, la acel moment, Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, arestat pentru 30 de zile.
În cazul său, însă, a fost reținută doar infracțiunea de violență în familie, cinci fapte. Când dosarul a ajuns în instanță, soția agresorului a anunțat că ea și copiii au decis să se împace cu acesta.
După ce a fost lăsat în libertate, tatăl a revenit la domiciliul familiei.
Pe 29 octombrie, copila a sunat la 112 și a acuzat că a fost violată de tată.
Minora a fost preluată în regim de urgență și internată într-un centru al protecției copilului.
Între timp, tatăl agresor este cercetat în stare de libertate.