Părinţii lui Costea Velcev, băieţelul de 7 ani care a murit, în august, anul trecut, îi acuză pe anchetatori că nu au analizat toate probele. Copilul a fost descoperit la două săptămâni după ce a dispărut dintr- o pensiune din staţiunea gorjeană Rânca, în care se afla împreună cu bunicii săi.
Deşi anchetatorii au anunţat că băiatul a fost sfâşiat de animale în Rânca, părinţii lui Costea au căutat probe pentru a demonstra că fiul lor a fost omorât. Aceştia susţin că nimeni nu i-a băgat în seamă.
“Imediat după dispariţie, am fost sunat de un bărbat, care mi-a spus că fiul meu e la el şi mi-l dă în schimbul unei sume de bani şi al unei maşini. Când am încercat să sun pe acel număr, era numai închis. O chestie ciudată am observat- o la ciobanul de la stână (n.r. - audiat în acest caz), în timp ce mergeam spre testul poligraf, pe care el nu l-a mai făcut. A vorbit la un telefon mobil, apoi a scos un al doilea din buzunar, l-a pornit, a căutat în agendă şi l-a închis. Poliţiştii nu m-au băgat în seamă”, susţine tatăl lui Costea.
“În plus, la locul unde a fost găsit corpul băiatului, oamenii legii au lăsat smocuri de păr, dinţi şi un sac de rafie murdar”, mai spune bărbatul. Ancheta a fost reluată.