Telenovelă politică în Caraș-Severin. Un primar PSD a fost reales duminică după ce în primăvară a demisionat pentru a candida din partea AUR în altă localitate

 2 comentarii
Arhiva foto
Exclusiv

Primarul comunei Marga din județul Caraș-Severin, Nicolae Beg, ales la alegerile locale din 2024 primar pentru a patra oară, din partea PSD, a demisionat la începutul anului 2025 pentru a candida la funcția de primar al orașului Oțelu Roșu, post rămas vacant după ce edilul în funcție, Luca Mălăiescu, a fost ales senator PSD.

Trădat de colegul din PSD

Plecat de la Primăria Marga pentru a candida din partea PSD la Primăria Oțelu Roșu, Nicolae Beg a fost trădat de Mălăiescu, care a susținut un alt candidat. Astfel, Beg a sfârșit în a candida la Primăria Oțelu Roșu din partea AUR. „Lăiță” Beg a pierdut alegerile în fața candidatului susținut de Mălăiescu, dar și-a recâștigat în alegeri postul de primar la Marga.

În ziua alegerilor pentru Primăria Capitalei au avut loc alegeri locale parțiale în mai multe localități din România. La Marga, județul Caraș-Severin, au fost alegeri pentru funcția de primar după ce câștigătorul alegerilor din 2024, Nicolae Beg, a demisionat pentru a candida la Oțelu Roșu, oraș rămas fără primarul ales în 2024, care a ajuns senator.

Înțelegerea a fost ca Beg să candideze la Oțelu Roșu din partea PSD. Edilul susține că fostul primar, Luca Mălăiescu, l-a trădat, forțându-l să candideze din partea AUR. „Aveam discuții cu Luca Mălăiescu, cu senatorul. El s-a întors, nu a mai vrut, dar eu dacă am plecat pe drum am zis că mă duc. Atunci m-a susținut AUR la Oțelu Roșu”, a explicat Nicolae Beg, pentru Libertatea. 

Candidat din partea PSD și susținut de fostul primar ajuns senator, Grigore Goja a câștigat alegerile în fața lui Nicolae Beg.

Întors la Marga consilier al viceprimarului său, ajuns primar interimar

Învins la Oțelu Roșu, în așteptarea alegerilor parțiale, Nicolae Beg s-a întors la Primăria Marga în postura de consilier al fostului său viceprimar, ajuns primar interimar. „Eu nu am condus primăria din postul de consilier. Noi conducem primăria în echipă, să se înțeleagă treaba asta. Și când am fost primar am fost o echipă. Nu eu. Asta nu înțeleg unii. Dacă nu lucrezi în echipă nu poți să faci performanță. Am și un Consiliu Local foarte bun. Am avut tot timpul o relație foarte bună cu consilierii locali. Ăsta e și motivul pentru care la noi funcționează lucrurile. Noi avem apă, canal, gaz, asfalt 98 la sută, dispensar nou, cămin nou, școală reabilitată, lucrez la primăria nouă, centru de permanență, teren sintetic, loc de joacă. Noi toate astea le-am făcut împreună”, a declarat „Lăiță” Beg.

A candidat tot din partea PSD pentru a-și finaliza mandatul din care a demisionat

Fostul primar PSD și candidat AUR, a candidat la noile alegeri pentru funcția de primar la Marga din partea PSD. Beg a explicat pentru Libertatea de ce a ales să se întoarcă la PSD-ul care l-a trădat la Oțelu Roșu.

„Eu am legătură foarte bună, chiar de prietenie cu Silviu Hurduzeu (n.r. președintele al CJ și PSD Caraș-Severin), dar Silviu nu a prea fost implicat la Oțelu Roșu pentru că Luca fiind senator și-a asumat că va câștiga cu altcineva. Nu și-a dorit, deși inițial discutasem că mă va susține. El mai mult m-a lucrat decât să mă ajute. M-a ținut trei luni că mergem cu PSD, după care s-a întors și nu am mai avut timp să îmi fac campanie”, a explicat Beg, care a refuzat să spună motivul pentru care crede că Luca Mălăiescu s-a sucit și nu a mai vrut să îl susțină.

În urma alegerilor de duminică 7 decembrie 2025, Beg a câștigat cu 69 la sută împotriva candidatului PNL susținut de Marcel Vela, pe care l-a bătut și la alegerile din iunie 2024. „Marcel Vela a pierdut o zi pe aici pe la Marga duminică. A stat că a avut impresia că va câștiga”, a declarat Nicolae Beg pentru Libertatea.

După ce a fost reales primar la Marga, Nicolae Beg susține că senatorul Mălăiescu nu s-a opus întoarcerii sale în PSD, dar „nu îi place ideea”. „E mai supărat acum că m-am întors în PSD decât că am candidat la Oțelu Roșu din partea AUR”, a mai declarat primarul din Marga. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    IulianH6 09.12.2025, 20:21

    Prostie românească, Bani publici aruncați aiurea pe campanii, si alte alegeri.

  • Avatar comentarii

    tomitan 10.12.2025, 07:42

    Nu exista nicio telenovela.Se vede ca n-ati citit biblia.Este precum in parabola cu fiul risipitor. AUR = fiul risipitor al PSD.Au risipit voturile si Marcelino a ajuns la Buzau nu la Cotroceni. Acum Grindeanu ii iarta , cu conditia ca in 2030 sa nu mai risipeasca nimic si sa ajunga la Cotroceni in 2030. PS. Este o miscare desteapta a PSD ului.Diaspora care vota impotriva PSD si ii ura , in 2030 , o sa voteze PSD cu ajutorul AUR.Vorba lui Dinica in Filantropica: "I-am pacalit!Le-am luat banii la fraieri"

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!