The New York Times: Rusia instalează cuști în clădirea filarmonicii din Mariupol ca să-i judece pe soldații ucraineni

Comentează
Arhiva foto

Construcția cuștilor, documentată în presa rusă, oferă poate cel mai clar indiciu de până acum că Moscova se pregătește să organizeze procese spectacol pentru militarii ucraineni, despre care unii oficiali de la Kiev și observatori independenți se tem că vor fi pregătite astfel încât să arunce asupra acestor soldați responsabilitatea pentru atrocitățile comise de Rusia în timp ce forțele sale asediau orașul, notează jurnaliștii americani.

Cuștile sunt construite în interiorul Filarmonicii din Mariupol, unde pe 20 februarie a avut loc ultimul spectacol înainte de invazia rusă. Sala cu vitralii din interior s-a umplut atunci de copii care participau la un concert de muzică clasică. Acum clădirea răsună de zgomotele loviturilor de fier, ocupanții ruși pregătindu-se pentru viitoarele procese ale soldaților ucraineni capturați, relatează The New York Times.

Rușii construiesc cuști în interiorul Filarmonicii din Mariupol, unde îi vor judeca pe prizonierii ucraineni, potrivit The New York Times | Foto: Profimedia

Denis Pușilin, liderul serparatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk din estul Ucrainei, a spus că soldații ucraineni vor fi aduși în curând în fața instanței.

„Primul proces ar trebui să aibă loc înainte de sfârșitul verii”, a declarat el pentru presa locală rusă, miercuri, 10 august.

Nu este clar cine vor fi cei judecați, dar anchetatorii ruși au declarat în iunie că au deschis peste 1.100 de dosare împotriva ucrainenilor pentru „crime împotriva păcii”. Printre cei investigați se numără membri ai regimentului Azov, care sunt considerați eroi în Ucraina pentru că au rezistat săptămâni la rând sub asediul asupra fabricii Azovstal.

Deși acum face parte din Garda Națională Ucraineană, regimentul a început ca o miliție de extremă dreaptă, iar propagandiștii ruși au indicat-o în mod constant ca o dovadă pentru a susține afirmațiile lor cu privire la influența nazismului în Ucraina și i-au prezentat pe membrii regimentului drept criminali de război.

Perspectiva unor astfel de procese a stârnit indignare în toată Ucraina, oficialii de la Kiev cerând Organizației Națiunilor Unite și Crucii Roșii să intervină cu mai multă fermitate pentru a proteja prizonierii.

The New York Times notează în acest context că Moscova „are o istorie lungă și brutală de a folosi capcanele procedurilor judiciare pentru a da un aspect de credibilitate eforturilor sale de a reduce la tăcere criticii, de a-și impune propria narațiune asupra evenimentelor și de a intimida publicul”.

Procese similare au avut loc de mulți ani în zonele din estul Ucrainei controlate de separatiștii pro-ruși, procese pe care ONU le-au denunțat ca fiind profund viciate.

Rusia este disperată să arate oamenilor o „victorie”

Primarul exilat al Mariupolului, Vadim Boicenko, spunea într-un interviu acordat joi la Kiev că Rusia este disperată să arate oamenilor o „victorie” și pentru că forțele sale nu reușesc să avanseze pe câmpul de luptă, Moscova va exploata prizonierii de război pentru a intimida Ucraina și pentru a sublinia controlul rusesc asupra orașului-port de la Marea Azov.

Boicenko a mai spus că rușii ar putea folosi Zilei Independenței Ucrainei - care este sărbătorită pe 24 august și marchează ruperea națiunii de Uniunea Sovietică în 1991 - pentru a-și crea propriul spectacol cu procese.

„Ei îi vor acuza pe eroii și eroinele care ne apărau orașul de distrugerea orașului nostru”, a declarat primarul exilat.

Totodată, Vadim Boicenko crede că pocesele pot include civili. Aproximativ 10.000 de ucraineni sunt reținuți în patru colonii penale rusești din jurul Mariupolului - un număr care include atât civili, cât și soldați, precizează edilul.

Dacă ajuți forțele armate ale Ucrainei, în ochii lor este o crimă. Dacă îți protejezi propriul pământ, ești un trădător în ochii lor. Dacă ai decis să nu colaborezi, ai putea fi judecat.Vadim Boicenko, primarul exilat al Mariupolului:

Îngrijorările în legătură cu siguranța prizonierilor au crescut luna trecută, când autoritățile ucrainene au acuzat Moscova că a orchestrat o explozie într-un lagăr rusesc de prizonieri din estul Ucrainei, ucigând cel puțin 50 de prizonieri de război ucraineni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!