Theodor Stolojan a precizat că a aflat de decizia senatorilor PSD, PNL şi UDMR din presă. „Mi-e greu să spun, că și pentru mine este o surpriză, ca și pentru dumneavoastră. Din presă, astăzi am auzit, ca și dumneavoastră. Nu o consider o măsură bună, pentru că nu ține seamă de realitatea din România”, a spus Stolojan.

Dacă vă gândiți ce înseamnă venitul anual mediu în România, ajungem undeva în jur de 65-70.000 (de lei – n.red) pe an, ori să vii cu 250.000 de mii ca prag în care nu mai consideri infracțiunea e ca și cum le spui la foarte mulți „băieți, dați-i drumul înainte, cu 10.000, cu 20.000 de euro, cu 3.000 de euro”.

Theodor Stolojan:

„Mă deranjează că nu a fost discutată și că nu este o măsură bună, pentru că corupția în România, sigur, are cazuri mari, dar e această corupție mică la nivelul funcționarilor care cer 1.000 de lei, 2.000 de lei. Ați văzut exemplele cu acea directoare de resurse umane. Deci ca să te angajezi la un spital județean, unitate publică, îți cerea la angajare…Deci nu discutăm de 50.000…1.000 de euro, 2.000 și așa mai departe”, a mai spus Theodor Stolojan.

Miercuri, senatorii PSD, PNL și UDMR au votat modificarea Codului Penal prin impunerea unui prag valoric de 250.000 de lei – echivalentul a 50.000 de euro – pentru incriminarea abuzului în serviciu.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

Conform amendamentului votat astăzi, fapta unui funcționar public care produce cu intenție un prejudiciu mai mic de 250.000 de lei nu ar mai fi considerată infracțiune. Proiectul va ajunge la Camera Deputaților, for decizional. Sub pragul de 250.000 de lei, fapta constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei până la 100.000 de lei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Monseur   •   30.03.2023, 13:24

Nu vad de ce trebuie sa cuantificam un prejudiciu pentru a spune ca cinema a facut ceva ilegal.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI