De Dragoș Tănase, Marți, 12 martie 2019, 22:01

Acordul revizuit pentru Brexit, propus de Theresa May, a fost respins de Parlamentul britanic! Ce urmează acum? Pe planul politicii interne britanice, Reuters apreciază că sunt posibile inclusiv alegeri anticipate sau un nou referendum.

May s-a adresat Camerei Comunelor imediat după votul de marţi şi şi-a exprimat regretul faţă de rezultat. Ea a afirmat că parlamentarii trebuie să decidă acum dacă vor să revoce Articolul 50 din Tratatul UE, referitor la retragerea unui stat membru, sau să convoace un nou referendum pe tema Brexit. În orice caz, a adăugat ea, Uniunea Europeană va dori să ştie ce intenţionează să facă britanicii în cazul unei amânări.

Pentru acord – modificat faţă de versiunea din noiembrie anul trecut şi respinsă deja în ianuarie – au votat 242 de parlamentari, iar împotrivă 391. Înfrângerea suferită de premierul Theresa May a fost categorică, deşi mai puţin severă decât cea de la începutul anului, când au fost doar 202 de voturi în favoarea acordului şi 432 împotrivă.

În continuare, rămâne posibilă doar retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană pe 29 martie, fără un acord, sau amânarea datei pentru Brexit.

Liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a declarat că versiunea de Brexit fără acord este inacceptabilă şi că este timpul pentru alegeri anticipate.

Negociatorul-şef pentru Brexit din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, a reacţionat imediat după aflarea rezultatelor, arătând că impasul poate fi rezolvat numai în Regatul Unit.

Camera Comunelor va ajunge să opteze între anularea deciziei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei la Blocul comunitar, a afirmat premierul Theresa May.

FOTO – EPA


Citește și… VIDEO Interviu | Tatăl e pesedist din 1990 și primar în Roșiori, fiul a aderat la partidul lui Cioloș. Amândoi cred că „problema României sunt liderii incompetenți!”