Autoritățile continuă să spună că nimeni nu putea conecta apelurile, simptomele și morțile, dar oameni din interiorul sistemului de urgență au relatat pentru Libertatea că aceste reguli există!
Ca și în cazul Colectiv, ca și în cazul Caracal, ca și în alte situații dramatice, autoritățile din Timișoara au încercat să-și ascundă slăbiciunile, dezorganizarea și incompetența după ce trei oameni au murit în urma unei deratizări.
Pe parcursul a trei zile, autoritățile n-au legat punctele, n-au făcut nici o legătură între apelurile primite de la același bloc, de la multe familii diferite, care acuzau, aproape toate, aceleași simptome: vomau și le durea capul.
Luni, 18 noiembrie, când, în sfârșit, autoritățile au intervenit, teoria lor a fost aceea că ”e o minune că ne-am dat seama”.
Această fugă de răspundere e în opoziție cu reglementările pe care cei de la 112, de la dispeceratul unic și agențiile care intervin le au la dispoziție. Puteau și trebuiau să facă legăturile. Specialist din sistemul de urgență, pentru Libertatea:
Specialistul a indicat exact și documentul și articolul care dezvăluie cel puțin un responsabil.
Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 2021/691 din 12 decembrie 2008 are un titlu lung, dar clar. Este Ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV "Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
La Anexa 2, articolul 9 scrie care sunt responsabilitățile medicului coordonator, care se găsea în centrul integrat ISU, unde au sunat toți oamenii speriați din blocul de garsoniere din strada Miorița nr. 8.
Printre ele: „raportarea evenimentelor cu multiple victime”
”Printre atribuţiile principale ale medicului coordonator se includ:
În cazul Timișoara, numărul mare de apeluri și de morți (doi copii decedaseră deja sâmbătă seara!), toate înregistrate la aceeași adresă și la două etaje ale blocului, etajele 3 și 4, ar fi impus, consideră omul din sistemul de urgență, ca medicul coordonator să declanșeze alarma!
Până în acest moment, ISU Timiș nu a furnizat nici o explicație legată de activitatea medicului coordonator.
Doar Raed Arafat a spus că s-au schimbat turele, numai că această explicație este comentată, sever, tot de cei din sistemul de urgență: ”Fișa pacienților nu depinde de ture, ea rămâne aceeași și se updatează cu fiecare apel la 112”
Fișele de caz au doi parametri importanți: persoana plus numărul de telefon de la care se solicită intervenția autorităților și adresa la care s-a produs evenimentul.Specialist din sistemul național de urgență:
În acest caz, adresa era aceeași, de sâmbătă dimineața și până luni la prânz, când au reacționat: Miorița nr. 8, Timișoara.
Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 2021/691 din 12 decembrie 2008: