Primele două restaurante la ediţia din acest an a top 50 cele mai bune localuri din lume, considerate Oscarurile gastronomice, sunt din Danemarca, iar cu această ocazie, Copenhaga confirmă reputația de destinație culinară a momentului, informează Digi24, care citează The Guardian.
Noul restaurant Noma al chefului René Redzepi, renumit pentru tehnicile sale de fermentare, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Antwerp, Belgia. Vechiul Noma a ocupat locul întâi în 2010, 2011, 2012 și 2014 și a ocupat locul al doilea în 2019.
„Nicio vizită la Noma nu este niciodată la fel", s-a precizat în cadrul decernării premiilor, unde au fost menționate cele mai importante preparate ale localului.
Noma este „probabil cel mai influent restaurant din generația sa, stabilind noi standarde în ceea ce privește cercetarea și aprovizionarea cu ingrediente, dezvoltarea preparatelor și prezentarea”, a declarat William Drew, directorul World’s 50 Best Restaurants.
What an incredible moment for us all in Copenhagen. We are so happy and proud of our team being voted the no. 1 restaurant in the world. #Worlds50Best pic.twitter.com/v0mH09WdaW— restaurant noma (@nomacph) October 5, 2021
Un meniu la Noma costă 2.800 de coroane daneze, aproximativ 370 de euro, iar vinurile însoțitoare sunt 1.800 de coroane, în jur de 240 de euro. Restaurantul Noma a câștigat a treia stea Michelin în acest an, fiind lăudat pentru „legătura puternică cu natura și abordarea holistică… cu ingrediente de sezon neobișnuit prezentate în mâncăruri creative și complexe”.
Lista celor mai bune 50 de restaurante este votată de peste 1.000 de gastronomi, scriitori și critici culinari, bucătari și experți culinari internaționali. Aceştia au votat pentru locul doi un alt restaurant de trei stele Michelin din Copenhaga, Geranium. Ediţia topului din 2020 nu a avut loc, din cauza pandemiei.