Pe marile artere din Capitală au fost montate deja indicatoare care arată şoferilor că circulă pe “Inelul Principal”. Până acum, Administraţia Străzilor a pus 3.085 de indicatoare în Bucureşti, iar valoarea acestora este de aproape 145.000 de euro. Planul Municipalităţii este de a organiza traficul pe trei inele de circulaţie: Central, Principal şi Median.
Dintre ele, doar cel principal este aproape de a fi finalizat. Acesta se desfăşoară pe bd. Iancu de Hunedoara, şos. Ştefan cel Mare, şos. Mihai Bravu, Calea Văcăreştilor, şos. Olteniţei, şos. Viilor, strada Progresului, bd Geniului, şos. Grozăveşti, pasajul Basarab şi şos. Nicolae Titulescu, pasajul Victoriei până la bd. Iancu de Hunedoara. Potrivit directorului de la Direcţia Transporturi din Primăria Capitalei Ion Dedu, pasajul de la Piaţa Sudului care se construieşte acum va închide inelul principal de circulaţie.
“Pe Inelul Principal vrem să se circule pe două benzi, fără restricţii, ca să eliberăm zona centrală”, ne-a declarat Ion Dedu. Pe hârtie a fost creionat şi “Inelul Central”, care va avea traseul: bd. Uranus, Calea 13 Septembrie, bd. Libertăţii, strada Mitropolit Nifon, str. 11 Iunie, străzile din zona Şerban Vodă (unde se vor face mai multe sensuri unice), bd. Mărăşeşti, bd. Nerva Traian şi străzile din această zonă, unde se va circula în sens unic, bd. Dacia, str. Mihai Eminescu, str. Mircea Vulcănescu şi iarăşi spre Uranus. “Inelul Median” va fi situat între “Inelul Principal” şi şoseaua de Centură, iar în partea de nord, între Colentina şi Lacul Morii, ar urma să fie construită autostrada suspendată.
Pe o arteră de la marginea Capitalei, care nu este nici pe departe cea mai circulată din oraş, autorităţile au decis că e cazul să “planteze” indicatoare la fiecare 20 de metri. Aşa se face că pe 3 kilometri cât are şoseaua Gării Căţelu există 160 de indicatoare rutiere, dintre care 143 de “Oprirea Interzisă”. Conform reprezentanţilor Administraţiei Străzilor ultimele indicatoare au fost montate aici anul trecut, iar valoarea lor a fost de aproape 4.000 de euro.