Reparațiile la Pasajul Unirii au fost finalizate la o zi după ce un autotren care a vrut să circule în pasaj a rupt limitatorul de înălțime de la intrare, a transmis vineri Primăria Sectorului 4.
„O echipă de constructori a lucrat până târziu în noapte pentru a reface poarta de gabarit de la Pasajul Unirii, distrusă ieri de un şofer care a intrat cu TIR-ul în ea. La primele ore ale dimineţii, traficul s-a reluat şi pasajul poate fi tranzitat”, a scris primarul Daniel Băluţă, pe pagina sa de Facebook.
Pasajul Unirii a fost redeschis duminică, 4 septembrie, după două luni și jumătate de lucrări.
Joi dimineață, un camion a rămas blocat în pasaj, pe sensul Șincai - Universitate, după ce a rupt limitatorul pentru înălțimea maximă, care arată 3,5 metri. De altfel, în primele două zile de la inaugurarea pasajului, alte două TIR-uri au acroșat indicatorul de la intrare.
Coordonatorul lucrărilor de reabilitare, Marius Coaje, a explicat ulterior că TIR-urile nu au voie să circule în Pasajul Unirii, iar regula era valabilă și înainte de lucrările de refacere.