România a ieşit din perioada de recesiune şi se îndreaptă spre creştere economică, dar este încă fragilă. Şeful statului a vorbit despre pensii, desfiinţarea unor companii de stat, privatizarea spitalelor şi despre lefurile bugetarilor.
Iată ce a spus Băsescu despre toate acestea :
- “E foarte greu ca pensiile să fie indexate. În momentul de faţă, datele economice nu justifică promisiuni către pensionari sau angajamente legate de revenirea la salariile bugetarilor. Pensia medie de 752 de lei pe lună este consecinţa nivelului economiei româneşti”.
- “Autorităţile nu sunt în măsură să spună cu cât ar putea creşte salariile bugetarilor în anul 2012, majorare care va avea loc dacă nu se produce un derapaj, pentru că România este dependentă de ceea ce se întâmplă pe plan european şi global. Ne trebuie garanţia stabilităţii veniturilor bugetului de stat”.
- “Trebuie să privatizăm şi spitalele, şi sistemul de asigurări de sănătate. Sper ca în toamnă Guvernul să înainteze Parlamentului noua lege a Sănătăţii, în care spitalul să nu mai fie doar o unitate de stat. Situaţia din sistemul sanitar este cronică şi va fi rezolvată pe măsură ce vor creşte veniturile populaţiei şi se va putea mări contribuţia”.
-“Marii furnizori de arierate sunt companiile de stat. Marile regii au avut un management politizat şi prost. Nu numai că nu fac profit, dar nu-şi plătesc nici furnizorii.