Transhumanța, o tradiție de sute de ani din Munții Sebeșului. Copiii au luat vacanța mai devreme cu o lună pentru a urca împreună cu familiile și animalele pe munte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În satele de munte de pe Valea Sebeșului au început pregătirile pentru transhumanță, obicei care se păstrează aici de sute de ani. Zeci de familii care se ocupă exclusiv cu creșterea animalelor urcă în fiecare an pe munte pentru „vărat”. Transferul se realizează la sfârșitul lunii mai și durează până în septembrie. Prima etapă din acest proces se derulează în această perioadă.
Cuprins:
Elevii și preșcolarii din satele Purcăreți și Strungari, comuna Pianu, au luat vacanța în data de 17 mai 2024. În 24 mai, au intrat în vacanță copiii de la școlile din satele Loman, Tonea şi Pleşi, comuna Săsciori. Majoritatea dintre cei aproximativ 250 de copii îi vor urma pe părinți în periplul montan cu animalele, oi și bovine, care se derulează pe tot parcursul verii.
Fenomenul scurtării anului școlar există încă de pe vremea comunismului, cu acordul autorităților din domeniul școlar. Astfel, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean, s-a permis ca elevii şi preşcolarii din cele cinci sate din Munţii Sebeşului, localităţi în care se practică păstoritul de transhumanță, să intre în vacanţa de vară cu mult mai devreme decât în mod normal. Pentru a recupera programa şcolară, copiii din aceste sate merg la şcoală şi sâmbăta, în restul anului.
Familiile de păstori din Munţii Sebeşului urcă, la sfârșitul lunii mai, cu animalele, în zona fânaţelor, unde stau aproximativ o lună, iar de aici pleacă apoi cu turmele de oi, pentru o perioadă de trei luni, în păşunile alpine.
Aici, fiecare sat îşi are propriile stâne, unde organizarea vieţii pastorale se face prin asociere pe criterii de rudenie, prietenie sau vecinătăţi. După 8 septembrie, coboară din nou în zona prealpină, la fânaţe, iar de aici, după alte câteva săptămâni, revin în sat.
Călătorie de o jumătate de zi
Urcarea și coborârea de pe munte sunt evenimente importante din viața acestor comunități. Vara, localitățile sunt aproape pustii, aici mai rămânând doar persoanele în vârstă și cei care au un loc de muncă stabil. „Școala se încheie mai iute la noi și se începe mai târziu. Se scurtează vacanțele din timpul anului. Odată ce omul se mută cu animalele la munte nu are cine să mai vadă de copii acasă, ca să meargă la școală. Merg mai mult iarna și sâmbăta ca să recupereze. Și toamna, tot așa, cu două săptămâni începe mai târziu școala la noi.
La munte, îi punem pe copii să meargă după vaci, să scoată oile din strungă, să aducă o găleată de apă. Sunt munci ușoare cu care s-au obișnuit”, spune Nicolae Stănuș, oier din satul Loman. Călătoria cu animalele până la primul popas montan durează o jumătate de zi.
„Acasă avem teren, iar sus sunt fânațul și pășunea. Primăvara, în jurul datei de 20 mai, jos se oprește totul pentru fânaț și urcăm aproape de culme pentru o lună. De aici, în luna iunie se merge mai sus în munte, unde se face iarba mai târziu pentru că zăpada se topește mai greu.
După aproximativ două luni venim din nou mai jos și facem nutrețul, după care, în luna septembrie, coborâm acasă pentru iernat”, astfel descrie oierul din Loman, pe scurt, activitățile transhumanței. Oamenii și-au construit stâne pe munte, unde locuiesc în cele trei luni cât sunt plecați de acasă. Aici produc brânza de oaie și de vacă, pe care o vând apoi în magazine, piețe și târguri.
Oamenii muncesc la fel de mult ca strămoşii lor, însă condiţiile de trai s-au schimbat. Șoselele de acces au fost asfaltate, iar drumurile de munte au fost reparate, astfel încât distanţele sunt parcurse mult mai repede de maşinile de teren.
Cu toate acestea, caii au rămas la fel de importanți ca în trecut, fiind folosiți intens în cadrul procesului de transhumanță. În cele cinci sate locuiesc aproximativ 1.600 de oameni, cel mai populat fiind Loman, cu aproape 600 de locuitori. Aici are loc, în luna septembrie, un festival al oierilor care marchează revenirea acestora la casele din sat.
Campus școlar pentru copiii „transhumanței”
Autoritățile locale susțin obiceiul transhumanței și îi sprijină pe crescătorii de animale pentru a rămâne în zonă și a duce mai departe această tradiție. În satul Strungari, de exemplu, a fost amenajat un campus școlar, primul de acest gen din zona rurală a României. Aici, copii locuitorilor din satele de munte au la dispoziție un internat unde li se asigură, gratuit, cazarea și mâncarea pe toată perioada anului școlar.
În schimb, elevii trebuie să rămână la școală și sâmbătă pentru a recupera zilele de vacanță prelungită. În cadrul internatului „Casa din Munte” sunt cuprinşi circa 35 de copii, care acum nu trebuie să mai parcurgă pe jos, pe cărări de munte, prin ploaie, frig şi zăpadă circa 5-10 kilometri până la şcoală. Aici au parte, pe lângă găzduire și masă, și de serviciile a doi pedagogi, care îi ajută să-şi facă temele.
La Strungari și Purcăreți există aproximativ 50 de familii care practică transhumanța. O parte din cele câteva mii de oi sunt duse, în perioada verii, la proprietăți cumpărate în zona Banatului. În zona semialpină și alpină a Munților Sebeșului se urcă, de aici, mai ales cu cirezi de bovine. Doar în satul Purcăreți, potrivit statisticilor Primăriei Pianu, sunt peste 1.000 de vaci.
„Merg cu tot, cu cățel cu purcel, ceea ce nu e deloc ușor. După câteva săptămâni, de Rusalii (23 iunie - n.r.) unii coboară la gospodăriile lor, pentru a lăsa să crească iarba sus la munte. Apoi de Sfântă Mărie (15 august - n.r.), urcă din nou cu animalele și coboară, definitiv, de Sfântă Mărie Mică (8 septembrie - n.r.)”, spune primarul din Pianu, Marin Petruse. Acesta afirmă că obiceiul s-a modernizat, dar că va rămâne pentru totdeauna în această zonă a țării.
„Chiar dacă a intrat modernismul și aici, obiceiul se va adapta și se va păstra în continuare. Până acum 20 de ani vedeai cai înhămați la căruțe, acum au și mașini, tractoare. Se va păstra și pentru că proprietățile sunt transmise din generație în generație, puțini sunt cei care au reușit să cumpere câte un teren în zonele lor. Copiii, în general, se împart. Unii rămân în gospodărie și duc tradiția mai departe, alții își găsesc alte locuri de muncă”, a completat primarul.
Acesta se așteaptă ca 80 la sută cel puțin dintre cei aflați în transhumanță să coboare în sate, în 9 iunie, pentru a merge la vot. „Pentru că nu este o zonă locuită permanent, nu s-a putut înființa secție de vot. Sunt și ei oameni informați, implicați în comunitate și sunt interesați să voteze”, a mai spus primarul Petruse.
Urmași ai coloniștilor din perioada Imperiului Austro-Ungar
Locuitorii din aceste sate sunt numiți, de secole, „mărgineni”. Sunt urmașii coloniștilor aduși aici în perioada Imperiului Austro-Ungar, pentru a fi ca un „stăvilar” împotriva invadatorilor din sudul Munților Carpați. Sunt oameni vașnici, puternici, care își apărau cu îndârjire proprietățile.
Pentru că trăiau în zona semimontană, erau obligați să urce pe munte vara, să practice transhumanța, nemaiavând fân pentru animale. Istoricii au studiat fenomenul și au descoperit că păstoritul transhumant a luat naştere în secolul al XIV-lea. În trecut, fenomenul era mult mai extins, oierii de pe Valea Sebeșului ajungând chiar și în Dobrogea. În ultimele secole, aria de transhumanță s-a restrâns la zone din Banat și Crișana și la Munții Sebeșului.
„Până nu de mult, doar câteva sate din Mărginimea Sebeşului mai practicau transhumanţa, destinaţia turmelor în timpul sezonului rece fiind Banatul şi Crişana. Turmele iernau în apropierea oraşelor Timişoara, Arad şi Oradea, aceste zone fiind frecventate în mod regulat, începând din deceniul trei al secolului XX.
Renunţarea la iernatul transhumant în Dobrogea s-a datorat mai multor cauze, cea mai importantă fiind influenţa pe care au avut-o reformele agrare succesive (atât după Războiul de Independenţă, cât şi după Primul Război Mondial), în urma cărora într-o jumătate de secol proprietăţile mari s-au divizat, ciobanii fiind nevoiţi să cadă la înţelegere cu tot mai mulţi proprietari de terenuri, lucru mai dificil şi care, implicit, a dus la creşterea costurilor iernatului”, afirmă istoricul Radu Totoianu, de la Muzeul de Istorie din Sebeș.
Potrivit acestuia, un alt factor care a dus la această schimbare a fost războiul vamal dintre România şi Austro-Ungaria (1886-1892), cea din urmă, în dorinţa de a-şi proteja produsele proprii, închizând graniţa pentru mărfurile româneşti, astfel că oierii ardeleni nu îşi mai puteau trece înapoi peste graniţă produsele pe care le valorificau de sute de ani în Transilvania, fapt care a dus la scăderea rentabilităţii păstoritului şi a iernatului transhumant în România.
Ulterior, mulți dintre oierii din Munții Sebeșului au renunţat la transhumanţa grea şi obositoare, stabilindu-se cu turmele în locurile pe care le frecventau. Ei au profitat de colapsul agriculturii socialiste şi au cumpărat pământ, de cele mai multe ori chiar de la foste CAP-uri din Banat și Crișana, unde erau angajaţi pentru a îngriji oile, terenuri pe care acum le folosesc pentru turmele proprii.
Richardxyz13 25.05.2024, 19:53
O națiune de oieri... ne miram ca România este cea mai necivilizata tara din lume, cu cei mai multi analfabeți si oameni care nu-s in stare de nimic, decat sa păzească oile:)))
Violeta66 25.05.2024, 20:23
Dorin Țimonea, stimate domn, v-ar plăcea să vă declar agramat funcțional? Chiar dacă nu, tot sunteți, din păcate. Corect se scrie "Copiii au luat ..." și NU "Copii au luat ...". Succes! La orele de gramatică, sper că ați înțeles.
K476 25.05.2024, 20:40
Avem nevoie de o lege care să ocrotească transhumanță atât cât mai avem. În alte locuri a dispărut prin grădină câmpurilor de către venetici disperați după dreptul de proprietate. Animalele sălbatice crescute la bloc sunt mai periculoase decât carnivorele din pădure.