Trei minori din Slănic Moldova, județul Bacău, s-au rătăcit duminică, 19 februarie, în pădure pe traseul „300 de scări”, după ce s-a abătut de la traseu. Aceștia au alertat autoritățile și au fost recuperați de jandarmii montani, transmite Agerpres.
Cei trei au plecat duminică după-amiază într-o plimbare, dar, din cauza faptului că nu cunoşteau zona şi nu au mai observat semnele de orientare, au anunțat autoritățile, a transmis Alexandra Dănculea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău.
„Jandarmii montani se aflau în patrulare în zona traseului 300 de scări şi imediat au pornit în căutarea acestora, iar în jurul orei 19.30 au reuşit să îi găsească pe cei trei într-o zonă împădurită, destul de abruptă şi la o distanţă mare de traseul turistic”, a spus purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău.
Copiii au fost găsiți epuizați fizic, dar nu au solicitat îngrijiri medicale. Ei au fost predaţi în siguranţă părinţilor, a precizat sursa citată.