UPDATE ora 16:00. Medicii de la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria din Iaşi sunt rezervaţi în ce priveşte prognosticul fetei de 15 ani transferată cu elicopterul SMURD de la Spitalul Municipal Roman.

„A avut parte de o primă evaluare din partea şefului de secţie, dr. Sidonia Susanu, care a constatat o arsură de 43% din suprafaţa corpului. Este o arsură gravă, de gradul III-IV. Pacienta este instabilă hemodinamic, nu este ventilată mecanic, va beneficia de tratament în sala de operaţii pentru excizia escarelor apărute în urma arsurii şi de aplicare a terapiei cu presiune negativă. Copilul rămâne cu prognostic rezervat”, a explicat pentru Agerpres Alina Belu, managerul Spitalului de Pediatrie Sf Maria din Iaşi.


„Până la sosirea forțelor de intervenție, persoanele au fost degajate de pe trenul de marfă pe care se aflau. Toate cele trei persoane au fost asistate de către echipajele medicale aflate la fața locului, două dintre acestea prezentând arsuri. Cele trei fete erau conștiente și cooperante. O adolescentă de 15 ani prezintă arsuri la membrele drepte – superior si inferior -, fiind asistată de către echipajul SAJ, o adolescentă de 14 ani prezintă arsuri pe haine, iar a treia persoană de 13 ani nu prezintă arsuri sau alte efecte”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, potrivit ziarul de Roman.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

În jurul prânzului, Spitalul Municipal de Urgență (SMU) Roman a solicitat un elicopter SMURD pentru a transporta adolescenta de 15 ani la spital la Iași.

Tânăra era conștientă, în stare stabilă, a fost diagnosticată cu arsuri pe 20% din suprafața corpului prin electrocutare, arsuri de gradele I și II, și, conform protocolului medical, a fost transferată către Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași.

Tot la Iași a fost transportată și o a doua adolescentă, diagnosticată cu arsuri la nivelul gambei.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI