Trei jandarmi din Oradea, alături de șefii lor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, sunt anchetați de Direcția Generală Anticorupție. La primii, ofițerii au descins acasă, iar superiorilor le-au fost percheziționate birourile, într-un dosar vizând fapte de corupţie, relatează eBihoreanul.
Acţiunea ofiţerilor DGA Bihor este coordonată de un procuror de la Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, într-un dosar care priveşte fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie.
De la sediul IJJ Bihor, ofiţerii DGA ridică documente din birourile inspectorului-şef, colonel Ioan Bogdan şi ale prim-adjunctului, colonel Claudiu Seica.
Cei trei jandarmi, potrivit G4media, ar fi fost în relaţii apropiate cu conducerea IJJ BIhor, obținând astfel aprobări în perioada 2023 - 2024 pentru a cumula concedii medicale sub pretexte false pentru perioada în care au fost angajaţi ca mercenari în Congo.
Angajările în străinătate au fost realizate prin Asociaţia Românilor care au Activat în Legiunea Franceză, coordonată de către Horaţiu Potra.
Acuzaţiile din dosar se referă la infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, fals în declaraţii şi înşelăciune.
euL2024 29.10.2024, 23:48
Unii dau spaga sa isi ia concediu medical sa mearga sa ucida oameni pe bani, sau sa fie ucisi pe bani....viata bate filmul intradevar.
1Gin 30.10.2024, 11:10
Niciodată nu ați spus ce s-a întâmplat cu medicii care dau concedii medicale sau pensii de handicap pe șpagă.