Incidentul a avut loc imediat după ora locală 3:30 dimineața, când cei trei au fost împușcați în fața hotelului în care locuiau. Suspectul care a tras asupra soldaților olandezi este încă în libertate.

„Atacul armat a avut loc în fața hotelului în care sunt cazați militarii. Incidentul a avut loc în timpul liber al soldaților”, a transmis ministerul olandez al apărării.

În urma atacului, militarii au fost internați în spital, iar două dintre victime, conștiente, au putut să răspundă la întrebările anchetatorilor, potrivit ministerului olandez al apărării.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al poliției locale a declarat presei că doi dintre bărbații internați sunt în stare critică.

Mai mulți martori au fost audiați după incidentul armat, iar poliția locală a precizat că urmărește mai multe piste. Anchetatorii nu cred că incidentul a fost unul întâmplător.

Cei trei militari fac parte din Corpul de Comando al Armatei Regale a Țărilor de Jos. Aceștia se aflau în Statele Unite unde participau la un exercițiu de luptă în apropiere de orașul Indiana.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.