UPDATE ora 23:50 Autoritățile au oferit noi detalii despre atacul care a avut loc în această seară în Tel Aviv. Individul a deschis focul în fața unui restaurant aflat pe strada Dizengoff în jurul orei locale 20:40, potrivit ziarului Ynet.
Doi polițiști care se aflau pe stradă au intervenit la scurt timp: „Un terorist a sosit și a tras în trei persoane, rănindu-le cu diverse răni și a fugit de la fața locului. Nivelul de alertă este ridicat. Nu există o avertizare concretă pentru Tel Aviv, dar ne-am pregătit.”, a declarat la fața locului, comandantul districtului Tel Aviv, Amichai Ashad.
Atacatorul este un tânăr de 23 de ani a mai fost în trecut închis în Isarel, au transmis autoritățile. Stătea ilegal în țară de mai mult timp, iar acum autpritățile încearcă să vadă cum a reușit să intre.
Având în vedere atacul, primarul din Tel Aviv, Ron Huldai, a cerut protestatarilor antiguvernamentali să elibereze străzile pentru a permite poliției să securizeze zona.
UPDATE ora 22:49: Victimele sunt trei tineri în vârstă de 20 de ani, au transmis autoritățile. Spitalul a declarat că victima rănită grav a fost stabilizată și urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale împreună cu celălalt bărbat care a fost grav rănit. Alte două victime au fost aduse la spital pentru a fi tratate pentru anxietate, scrie ziarul israelian Ynet.
Autoritățile au mai transmis că atacatorul este un palestinian din Naalin.
UPDATE ora 22:29: Teroristul a fost împușcat mortal de doi polițiști care se aflau la fața locului, au declarat forțele de ordine. Identitatea teroristului nu a fost cunoscută imediat de poliție, potrivit publicației Haaretz.
Între timp poliția investighează un presupus „atac terorist”, au transmis polițiștii într-un comunicat.
„Atentat grav la Tel Aviv. Îl felicit pe poliţistul care, printr-un act curajos, l-a eliminat pe teroristul odios şi a salvat multe vieţi”, a declarat Ben Gvir, ministrul israelian al Securităţii Interne, potrivit unui comunicat publicat de biroul său, potrivit Agerpres care citează presa străină.
Un număr mare de polițiști și lucrători medicali s-au grăbit să ajungă pe strada Dizengoff, o arteră principală din inima orașului, unde atacatorul a deschis focul.
Trei persoane au fost rănite, dintre care una în stare gravă. Nu se cunoaște motivul pentru care individul a recurs la acest gest, însă poliția a declarat că primele indicii arată că este vorba de un atac terorist.
Un mesaj a venit și din partea premierului Benjamin Netanyahu care ser află în prezent în Italia.
„Vreau să le urez persoanelor rănite însănătoșire grabnică, în numele meu și al soției mele Sara. Întărim activitatea forțelor de securitate împotriva teroriștilor”, potrivit The Jerusalem Post.
Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a declarat că se află la sediul instituției, primind actualizări regulate.
Vă avertizăm că imaginile vă pot afecta emoțional!
UPDATE: Shooting attack in Tel Aviv confirmed to be a terror attack
— i24NEWS English (@i24NEWS_EN) March 9, 2023
1 terrorist neutralized
3 people injured, 1 of them critically pic.twitter.com/NwxhSMeEhM
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d1b56d7f7c96349ec2ad30131e751dbe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3ce2b3788cd0f58e9c51160a68b55d23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_17a4042f46b4de05822f26d158f86750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/profimedia-0688962589.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/statuia-lui-prometeu-baraj-vidraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/george-simion-acuzat-ca-a-facut-lobby-ca-romania-sa-fie-scoasa-din-visa-waiver--dragos-sprinceana-era-baut-la-interviu-e1776059682716.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ploaie-torentiala-e1776516548941.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.