Trenurile circulă cu viteză redusă pe mai multe rute din cauza temperaturilor extreme. Unde se aplică restricțiile

 5 comentarii

Traficul feroviar pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Constanţa se va desfăşura marţi şi miercuri cu reducerea vitezei de circulaţie cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, din cauza temperaturilor extrem de ridicate înregistrate la nivelul şinei, informează CFR SA, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit companiei, măsura se va aplica în anumite intervale orare, pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul şinei ajunge şi chiar depăşeşte 50 de grade Celsius.

Potrivit CFR SA, în intervalele orare în care temperatura în aer depăşeşte deja 37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină pe anumite intervale de staţii depăşeste 50 de grade se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h.

În aceste condiţii, unele trenuri vor ajunge cu întârziere la destinaţie.

Călătorii sunt sfătuiți să ceară informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor la casele de bilete, înainte de efectuarea călătoriei.

De asemenea, călătorii sunt rugaţi să consulte periodic inclusiv site-urile operatorilor de transport feroviar, pentru informaţii actualizate despre condiţiile şi măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulaţie.

Toată România se află marți, 25 iulie, sub cod roșu, portocaliu și galben de caniculă.

Șase judeţe din sudul țării şi municipiul Bucureşti sunt sub cod roşu de caniculă, cu temperaturi ce vor atinge 42 de grade, în timp ce alte 18 judeţe sunt vizate de o avertizare cod portocaliu de temperaturi extreme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: CFR
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 25.07.2023, 17:31

    E o adevarata aventura sa circuli cu trenul perioada asta. Intarzieri, defectari de locomotive, etc.

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 25.07.2023, 19:14

    dar nici pana acum nu prea se grabeau trenurile

  • Avatar comentarii

    mica 26.07.2023, 00:11

    Trenurile nu prea circula cu viteza.

  • Avatar comentarii

    piciusz 26.07.2023, 18:23

    Daca reduc viteza cu 30km/h inseamna ca stau pe loc.

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 28.07.2023, 19:44

    Pina unde vom ajunge cu intirzierile

ALTE ȘTIRI
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
MONDEN
Chefii MasterChef Romania 2026
13:07
„MasterChef” 29 septembrie 2026. Unul dintre concurenți, pus într-o situație dificilă. „O să plec acasă, nu o să gătesc!
Victor Salv si fiica lui, Sofia
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
13:22
Anthropic a avut pierderi de 42 de miliarde de dolari în 2025. Compania se listează pe bursă la o valoare de 2.000 de miliarde de dolari
13:18
Mihai Bobonete, gest impresionant pentru un copil bolnav. A jucat tenis pe ploaie, deși avea dureri de spate
13:18
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Modul inedit în care au anunțat
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri