TU ȘTII CE SCRIE la Biroul de Credit despre tine?

Comentează

E un fapt bine ştiut: băncile nu stau prea mult pe gânduri atunci când vine vorba de scadenţa creditului. E suficient să acumulezi o datorie de cel puţin 10 lei, pe care nu ai plătit-o în 30 de zile de la scadenţă, şi restanţa e raportată la Biroul de Credit.
Însă nu toţi cei care au ajuns acolo au rămas în urmă cu plata ratelor. E posibil să te trezeşti printre clienţii acestei instituţii şi din cauza unei modificări a dobânzii de care n-ai avut habar sau a unui card de care ai "uitat". (Ca să nu ai dureri de cap mai târziu, cere băncii să închidă conturile şi cardurile pe care nu le foloseşti. Românii au peste 14 milioane de carduri bancare, iar aproape 3,5 milioane dintre ele stau nefolosite prin portofele şi generează datorii în fiecare zi).
Odată înregistrat ca restanţier în Birou îţi va fi aproape imposibil să mai obţii un alt împrumut. Rămâi pe lista neagră a rău-platnicilor nu mai puţin de patru ani, după care informaţiile se şterg automat. Atenţie, poţi fi trimis în Biroul de Credit şi fără să fi avut nicio vină. Cum? Dintr-o greşeală a băncii. Protecţia Consumatorului a primit, anul trecut, 27 de sesizări care reclamau o raportare eronată a băncilor către Biroul de Credite.
Există două posibilităţi de a fi scos din baza de date a rău-platnicilor. Prima este să faci o plângere şi să duci dovezile necesare la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, iar cea de-a doua - încheierea unei înţelegeri cu banca.
Dacă vrei să ştii dacă eşti în baza de date a Biroului de Credit trebuie să faci o cerere către instituţie, care poate fi trimisă prin poştă sau prin e-mail, la situatie@birouldecredit.ro. Pentru a fi înregistrată, nu uita să anexezi şi o copie după actul de identitate. Nu vei fi taxat pentru prima cerere, însă vei plăti 6 lei începând cu a doua solicitare făcută în acelaşi an.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
televizoare furate, în cutii, gasite de polițiști la perchezitii, in Olt
08:45
Cinci bărbați din Olt au furat 41 de televizoare direct din remorca unui TIR aflat în mers, pe o șosea din Mehedinți
Calendar ortodox octombrie 2025 - Imagine cu o batrana care tine in brate o icoană ce o înfăţişează pe Sf Parascheva, în timpul pelerinajului de la Iaşi
08:01
În 1888, focul a mistuit paraclisul, dar moaștele au rămas neatinse. În 2026, peste 175.000 de pelerini se închină la Iași. Cine a fost Sfânta Parascheva și ce tradiții poartă
MONDEN
Mugur Mihăescu | sursa foto: Facebook
08:52
Mugur Mihăescu se apără după ce a fost atacat pentru discursul său din Parlament: „Ticăloșia celor care au încercat să mă portretizeze”
Anisia Gafton si Serghei
08:22
Anisia Gafton a născut. Primele imagini cu bebelușul ei și al lui Serghei. „Astăzi, inima mea este plină de recunoștință, emoție și fericire”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
09:10
28.500.000.000 de euro din bugetul Educației vor merge la pensii în 2027. Elevii protestează pentru condițiile din școli, în Franța
09:09
Ce se întâmplă cu obiectele confiscate la controlul de securitate din aeroport și cum pot fi recuperate bunurile oprite la filtru
09:08
Inteligența artificială ar putea deveni capabilă să se multiplice singură pe internet și să infecteze dispozitive inteligente, avertizează Anthropic
09:05
Sandra Mutu, primele declarații despre căsnicia cu Adrian Mutu. „Sunt și perioade dificile, oboseală, probleme”
TRENDING
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
08:29
Ce este adenocarcinomul pulmonar, cancerul de care suferă Papa Leon al XIV-lea. Este al doilea papă consecutiv operat la plămânul drept
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Păturata pe Crumpi
08:17
Mâncarea cu nume bizar care a cucerit România. Ce este „păturata pe crumpi” și de ce vin turiștii de la sute de kilometri pentru o porție
Fistic gata de recoltat. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
08:05
Fructul rezistent la 40 de grade Celsius și secetă extremă care înlocuiește vița-de-vie: producția aduce profituri mari
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Drone de război
07:54
Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea privind o posibilă pătrundere a unor drone în spațiul aerian
bagaj cu  7 kilograme de canabis descoperit de polițiști la vama Nadlac-12-octombrie
07:50
Un tânăr de 21 de ani, care venea din Spania în România, a fost reținut la vama Nădlac, după ce polițiștii au văzut ce avea în bagaj
pelerinaj-sfanta-parascheva-2026 (10)
Analiză
07:00
Cine sunt oamenii de la coada pentru moaștele Sfintei Parascheva și ce-i aduce la Iași: „Avem nevoie să nu ne purtăm singuri poverile”
Parizer de porc tăiat felii
06:40
Parizer de porc pe etichetă, dar nu și la analizele de laborator: Cum a transformat o fabrică porcul în pui
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?