Raluca Turcan, Sorin Cîmpeanu și Marilen Pirtea sunt cele trei nume cel mai insistent vehiculate pentru a ocupa poziția de ministru al învățământului în guvernul de coaliție condus de Florin Cîțu. 

Cei trei au în comun, pe lângă faptul că au fost colegi în Camera Deputaților, și că au fost sau sunt profesori universitari. 

În plus, cu toții au studii în domeniul securității la Colegiul Național de Apărare sau la Colegiul Național de Informații. 

Turcan, 14 propuneri pentru școală în patru ani

Raluca Turcan este economist ca formare universitară și a predat timp de cinci ani la Universitatea Transilvania Brașov și la Universitatea Româno-Germană Sibiu. 

Pe parcursul carierei politice, a ocupat funcții legate de educație: între 2012 și 2016 a fost secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și în cadrul PNL a fost președinte al Comisiei de Educație.

Deputata Raluca Turcan a avut 97 de propuneri legislative, din care 14 privesc viața școlii.

Printre inițiative, Raluca Turcan a cerut, alături de alți deputați, fără succes însă, să fie scoasă din legea educației obligativitatea liceului. Ideea fiind ca elevii să poată alege și școli tehnice sau profesionale, nu doar licee. I s-a respins propunerea. 

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Raluca Turcan, Sorin Cîmpeanu sau Marilen Pirtea ar putea conduce Ministerul Educației. Ce au făcut cei trei pentru școală ca parlamentari
Sorin Cîmpeanu și Raluca Turcan. Foto Hepta

Sorin Cîmpeanu, rector șapte ani, ministru un an, prim-ministru 12 zile

Sorin Cîmpeanu este, din septembrie 2019, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților.

Este rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București – însumat are șapte ani la conducerea acesteia – și președintele Consiliului Național al Rectorilor. 

Este profesor la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului și are zece titluri de „Doctor Honoris Causa” la universități din țară, primite în ultimii șase ani.

În 2018, Sorin Cîmpeanu propunea, alături de alți colegi, ca universitățile să poată acorda zece locuri subvenționate în fiecare an pentru tinerii cu bacalaureat proveniți din centrele de plasament. Cererea a fost respinsă.

Pe Școala 9 BRD, interacțiunea celor trei cu domeniul educației, în detaliu. Ce i-a preocupat, ce au reușit și ce nu?

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI