Anunțul vine la două zile după ce, duminică, 19 februarie, Turcia a încetat operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor, mai puțin în Kahramanmaraş şi Hatay.

În Hatay au existat salvări miraculoase, unele la peste 200 de ore petrecute sub dărâmături de la cutremurele de peste 7 grade magnitudine, în urma cărora peste 42.000 de oameni au murit în întreaga Turcie.

Însă în ultimele zile, niciun alt supravieţuitor nu a mai fost descoperit sub ruine, după salvarea unui cuplu în orașul Antakya, capitala provinciei Hatay, sâmbătă, 19 februarie, la 296 de ore de la cutremur.

Luni seară, 20 februarie, două noi cutremure, de 6,4 și 5,8 grade pe scara Richter, au lovit Hatay, în urma cărora 6 persoane și-au pierdut viața, cifră pe care autorităţile o consideră definitivă, iar 294 de persoane au fost rănite, din care 18 au suferit răni grave.

Bilanţul victimelor nu a fost mai mare pentru că, de la primele cutremure, nicio clădire din zona epicentrului şi din împrejurimi nu mai este locuită şi populaţia doarme sub cerul liber, în corturi sau în locuinţe improvizate.

Ultimele seisme, cu epicentrul la ceva mai mult de 10 kilometri sud de Antakya, au făcut să se încline clădiri care până acum păreau intacte, motiv pentru care nicio locuinţă nu mai poate fi considerată sigură deocamdată, potrivit postului de televiziune turc NTV.

Hatay, cea mai afectată regiune turcă de cutremure

Provincia Hatay, cu o populaţie de 1,6 milioane de locuitori, este cea mai afectată în urma seismelor din 6 februarie, cu 37.000 de clădiri în ruine.

Mai ales capitala provinciei, Antakya, cu aproape 400.000 de locuitori, este atât de distrusă, încât economia nu se va putea recupera pe termen scurt, a explicat preşedintele camerei locale de comerţ, Hikmet Cincin, pentru NTV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.