Omul de afaceri turc care a accidentat grav cu masina, in noaptea de sambata spre duminica, un politist de la Rutiera in sectorul 1 al Capitalei, avea o alcoolemie de 1,65 la mie, indica testele de sange efectuate la doua ore de la producerea accidentului.

Agentul a fost ranit grav dupa ce i-a facut semn soferului turc sa opreasca masina pentru un control, insa acesta a accelerat, l-a lovit si l-a aruncat pe carosabil. Politistul lovit cu masina de omul de afaceri turc a fost supus mai multor interventii la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca si este in stare foarte de grava.
Politistul a fost adus la spital cu traumatism cranio-cerebral grav cu focare hemoragice multiple si edem cerebral difuz, fractura fronto-parietala stanga, cu traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale si fractura sternala, contuzie pulmonara stanga si hemotorax stang, traumatism abdominal sever cu ruptura splenica, contuzie pancreatica si multiple leziuni mezenterice cu ischemie de intestin subtire, contuzie renala stanga si hematom retroperitoneal minim.
In noaptea de sambata spre duminica, omul de afaceri turc Abdullah Atas nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale politistului si l-a acrosat cu masina, dupa care l-a purtat pe capota 400 de metri, pana agentul a cazut pe partea carosabila. Soferul, care consumase alcool, si-a continuat deplasarea aproximativ 3 km pana in comuna Pipera, unde a lovit un gard. Politistul ranit are 44 de ani si lucreaza de 23 de ani in domeniu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.