„O drumeție în munți înseamnă libertate, peisaje spectaculoase și aventură, dar și responsabilitate. Salvatorii montani au intervenit în această după-amiază pentru recuperarea unui cetățean turc, cu domiciliul în Olanda, aflat într-o zonă dificilă, mai sus de locul cunoscut sub numele de La Verdeață, din Abruptul Prahovean al Bucegiului.

Situația acestuia ne reamintește cât de important este ca fiecare turist să își adapteze echipamentul, traseul și comportamentul la condițiile reale de pe munte. Acum a fost vorba de un cetățean străin, dar de multe ori, în asemenea cazuri, sunt conationalii noștri.

În fotografia de mai jos se vede foarte clar o situație pe care o întâlnim, din păcate, din ce în ce mai des: încălțăminte si haine de stradă, lipsa echipamentului specific unei drumeții montane, pe un teren abrupt, cu risc de alunecare. Acesta avea asupra lui mai multe bagaje, printre care și un cort”, se arată în postarea publicată de Salvamont Prahova.

Salvamontiştii reamintesc o serie de reguli de bază care trebuie respectate în cazul unei drumeţii: purtaţi încălţăminte adecvată, cu talpă aderentă; aveţi echipament potrivit sezonului şi traseului, verificaţi gradul de periculozitate al traseului şi prognoza meteo; evitaţi să plecaţi singuri în zone dificile, spuneţi cuiva unde mergeţi şi, dacă este posibil, folosiţi aplicaţii de localizare, în caz de nevoie, apelaţi 112 şi urmaţi indicaţiile salvatorilor montani.

Un alt caz a avut loc recent. Mai precis, un tânăr a fost salvat de salvamontiști după ce a încercat să escaladeze stânci din Cheile Rudăriei, Munții Banatului, fără echipament adecvat, fiind în papuci și pantaloni scurți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.