Societatea Română de Televiziune (SRTv) a comandat un sondaj pentru a vedea dacă este sau nu necesară rebrănduirea principalelor sale două televiziuni – TVR 1 şi TVR 2 -, existând posibilitatea ca acestea să fie redenumite TVR, respectiv TVR Plus.
Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române a aprobat, pe 31 iulie, schimbarea strategiei de programe a Societăţii Române de Televiziune (SRTv), prin diferenţierea identităţii editoriale a canalelor publice.
Conform preşedintelui SRTv, Stelian Tănase, SRTv a comandat un sondaj cu întrebări ce vizează Televiziunea Română şi care va fi gata în două săptămâni.
„E un sondaj cu foarte multe întrebări”, a spus Stelian Tănase, care nu a făcut alte precizări cu privire la acest sondaj pentru Mediafax.
Stelian Tănase a completat că se are în vedere nu doar diferenţierea editorială a principalelor două televiziuni ale SRTv, TVR 1 şi TVR 2, ci şi redenumirea lor.
„Cineva a făcut o observaţie foarte bună. S-ar putea înţelege (din actuala denumire, n.r.) că al doilea canal este secundar, mai puţin important. Şi atunci vrem să le dăm nişte nume uşor identificabile, dar nu suntem în faza de nume precise”, a spus Stelian Tănase.
Totodată, Stelian Tănase a precizat că, din perspectiva sa, principala televiziune a SRTv, care este în prezent TVR 1, ar trebui să se numească TVR.
„Eu optez în cazul TVR 1 pentru TVR, dar este părerea mea. În cazul TVR 2 au fost făcute mai multe propuneri: Super TVR, Extra TVR, Plus TVR. Dar nu am luat nicio decizie”, a explicat Stelian Tănase.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.