„Centrul Comun de Coordonare de la Istanbul (care supraveghează inițiativa) a anunțat că este imposibil să elaboreze un plan de inspecție pentru 1 iunie din cauza unui alt refuz nejustificat al delegației ruse de a înregistra flota care vine pentru participarea la Inițiativă”, a precizat ministerul, pe Facebook.

Potrivit instituției ucrainene, Rusia a înregistrat o singură navă care a sosit pentru inspecție în ultimele două zile din luna mai, fără să dea vreo explicație pentru această mișcare, pe care Kievul o cataloghează drept „o încălcare gravă” a acordului.

Autoritățile ruse nu au avut o reacție imediată la acuzațiile Ucrainei.

Oficialii ucraineni spun că, de la jumătatea lunii aprilie, Rusia a „restricționat în mod nerezonabil” punerea în aplicare a acordului privind cerealele de la Marea Neagră.

Conform autorităților ucrainene, 50 de nave așteaptă inspecția în apele teritoriale turcești și sunt pregătite să livreze 2,4 milioane de tone de alimente ucrainene în străinătate, unele dintre ambarcațiuni așteptând inspecțiile de peste trei luni.

În același timp, ministerul a acuzat blocarea de către Rusia a celui mai mare port din Odesa, Pivdennyi, care nu face parte din inițiativa mediată de ONU.

Călin Georgescu, ars la buzunar cu 200.000 dei pentru încălcarea legii. Topul amenzilor date de AEP politicienilor și partidelor în 2024 și 2025
Recomandări
Călin Georgescu, ars la buzunar cu 200.000 dei pentru încălcarea legii. Topul amenzilor date de AEP politicienilor și partidelor în 2024 și 2025

Înțelegerea privind exportul cerealelor ucrainene prin porturile de la Marea Neagră a fost încheiată în iulie 2022, cu medierea ONU și a Turciei, având ca scop atenuarea crizei alimentare globale agravate de invazia Rusiei în Ucraina, unul dintre principalii exportatori mondiali de grâne.

Acordul a fost prelungit de două ori până acum, cel mai recent în luna mai, atunci când Rusia a avertizat că inițiativa va înceta dacă nu se vor îndeplini termenii unui acord care vizează depășirea obstacolelor din calea exporturilor de cereale și îngrășăminte rusești.

Foto: Hepta

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.