Uitaţi de lume în mijlocul Vasluiului! Doi bătrâni vând râme ca să aibă cu ce trăi | FOTO

Comentează
Arhiva foto

Maria şi Gheorghe Tremurici reprezintă imaginea fidelă a bunicilor noştri, ai tuturor. Blânzi, buni, răbdători, dar bătrâni şi plini de suferinţe, într-o aştepare continuă ca pe poartă, măcar din când în când, să le intre copiii, nepoţii. Povestea lor este însă mult mai tristă decât a altor bunici.

Singuri pe lume, aceştia nu au fost binecuvântaţi cu urmaşi cu toate că şi-au dorit, drept dovadă, casa lor este ticsită cu jucării pe care bărbatul le-a strâns de-a lungul vieţii. "Aştept să-mi vină nepoatele - fiicele fraţilor - să se joace cu ele, deşi sunt mari acum, or avea şi copii", ne-a spus acesta. Măcinaţi de boli, în imposibilitatea de a se trata corespunzător din cauza unui venit mult prea mic, bătrânii trăiesc de pe o zi pe alta într-o casuţă dărăpănată de pe strada Călugăreni. Pentru a câştiga un ban în plus, cei doi soţi au găsit o metodă inedită, vând pescarilor amatori râme.

Întinsă pe un pat vechi în dreptul singurei ferestre din încăpere, Maria Tremurici pare chiar mai palidă decât este în realitate din cauza razelor de lumină care pătrund prin perdea şi cad peste corpul ei firav care îţi lasă impresia că te afli în faţa unei fiinţe imaginare. Slabă, cu părul alb, fără culoare, aceasta vorbeşte cu greu, pe chipul ei citindu-se durerea şi neputinţa. Starea deplorabilă în care se află este cauzată nu numai de vârsta înaintată ci mai ales de bolile care o macină şi de lipsa unui tratament adecvat. Maria Tremurici a fost diagnosticată în urmă cu mai mulţi ani cu Parkinson. Acestei maladii cumplite i s-au adăugat între timp altele. Am întrebat-o ce vârstă are dar, confuză, nu a ştiut să ne răspundă iniţial, după puţin timp spunându-ne "M-am născut în noiembrie 1938. Asta înseamnă că am 74. Nu-i aşa?"

Deşi se prezintă mai bine, soţul ei, Gheorghe Tremurici, în vârstă de 80 de ani, are pareză pe partea dreaptă şi se deplasează foarte greu. Singurele venituri ale celor doi bătrâni sunt pensia de 350 de lei a bărbatului şi un ajutor social pe care îl primeşte doamna Maria. în încercarea de a "rotunji" această sumă aceştia vând pescarilor râme, activitate din care mai scot pe lună aproximativ o sută de lei. Cei doi soţi trebuie să îşi cumpere medicamente, să plătească chirie pe casa în care locuiesc şi care nu le aparţine, plus întreţinerea. De multe ori, după ce îşi plătesc datoriile şi îşi cumpără medicamente, nu le mai ajung banii nici de mâncare.

"Am lucrat în tinereţe la Petroşani, pe Valea Jiului, la Uricani, apoi, mai bine de 20 de ani, am fost coşar la Goscom în Vaslui. Erau alte vremuri, atunci se trăia bine. Acum banul s-a devalorizat. E greu de noi, că suntem bătrâni. Când eşti în etate şi nu mai eşti bun de muncă, trăieşti degeaba, te chinui. Veniturile noastre sunt pensia mea şi ajutorul soţiei care a fost casnică. Banii nu ne ajung aşa că mai fac şi eu ce pot, vând râme. în lunile bune scot şi un milion de lei. De ajutat nu are cine să ne ajute, nu avem pe nimeni, doar nişte nepoate care trăiesc în alte colţuri ale ţării. E dificilă viaţa şi pentru tineri că muncesc pe salarii mici. Pe vremea lui Ceauşescu banul avea putere de cumpărare, îţi permiteai să ieşi la o friptură, acum e lux", ne-a povestit Gheorghe Tremurici.

"Nu avem copii, aşa a vrut Dumnezeu"

Casa soţilor Tremurici este plină de jucării, păpuşi, urşi de pluş, care îţi lasă impresia că o puzderie de nepoţi urmează să năvălească pe lângă uşa şubredă larg deschisă, semn că lipsa unui urmaş - copilul fiind o dorinţă care a rămas neîmplinită - le-a semănat în suflet amărăciune. "Nu avem copii, aşa a vrut Dumnezeu. La unii le dă prea mulţi şi la alţii deloc. Soţul meu a strâns toată viaţa jucării şi le-a adus acasă", ne-a spus doamna Maria, cu tristeţe şi regret. "Lasa că nu o duc bine nici cei care au. Nu vezi ce grea e viaţa, e greu de tineri!", a spus bărbatul în încercarea de a-şi consola soţia. "Aştept să-mi vină nepoatele să se joace cu ele, deşi sunt mari acum, or avea şi copii", a adăugat acesta.

"Nu ne permitem să mergem la spital"

Cei doi bătrâni s-au cunoscut în anul 1959 dar şi-au oficializat relaţia abia în 1985. Dacă viaţa nu le-a dat copii le-a dat mulţi prieteni buni care din păcate fie nu mai sunt în viaţă, fie sunt prea bolnavi şi bătrâni pentru a se deplasa. Acum trăiesc din amintiri, pereţii odăii în care îşi duc bătrâneţile fiind acoperiţi cu fotografii din tinereţe "Acolo eram eu tânăr. Vedeţi ce chipeş eram? Dincolo suntem cu fraţii şi cumnaţii!", ne-a informat domnul Gheorghe.

Cea mai mare supărare a bătrânului este că soţia lui nu primeşte tratamentul de care ar avea nevoie. Femeia ne-a povestit că deşi a fost trimisă de multe ori la spital nu a avut bani să se interneze. "Acum oriunde te duci trebuie să ai bani. Dacă nu ai, nu se uită nimeni la tine, mai ales dacă te vede bătrân. Mi-a dat doctorul trimitere la Policlinică şi de acolo au zis să merg la spital, dar nu am avut cum să mă duc. O dată mă simţeam foarte rău şi mi-a spus doctoriţa că stau câte trei în pat, că nu sunt locuri în spital. Asta este. Avem vreo cinci găini pe care le ţinem în cazul în care închid ochii să aibă soţul să dea de pomană măcar o masă. Noi nu mai avem la ce spera", a încheiat Maria Tremurici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!