Uitaţi de lume în mijlocul Vasluiului! Doi bătrâni vând râme ca să aibă cu ce trăi | FOTO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Maria şi Gheorghe Tremurici reprezintă imaginea fidelă a bunicilor noştri, ai tuturor. Blânzi, buni, răbdători, dar bătrâni şi plini de suferinţe, într-o aştepare continuă ca pe poartă, măcar din când în când, să le intre copiii, nepoţii. Povestea lor este însă mult mai tristă decât a altor bunici.
Singuri pe lume, aceştia nu au fost binecuvântaţi cu urmaşi cu toate că şi-au dorit, drept dovadă, casa lor este ticsită cu jucării pe care bărbatul le-a strâns de-a lungul vieţii. "Aştept să-mi vină nepoatele - fiicele fraţilor - să se joace cu ele, deşi sunt mari acum, or avea şi copii", ne-a spus acesta. Măcinaţi de boli, în imposibilitatea de a se trata corespunzător din cauza unui venit mult prea mic, bătrânii trăiesc de pe o zi pe alta într-o casuţă dărăpănată de pe strada Călugăreni. Pentru a câştiga un ban în plus, cei doi soţi au găsit o metodă inedită, vând pescarilor amatori râme.
Întinsă pe un pat vechi în dreptul singurei ferestre din încăpere, Maria Tremurici pare chiar mai palidă decât este în realitate din cauza razelor de lumină care pătrund prin perdea şi cad peste corpul ei firav care îţi lasă impresia că te afli în faţa unei fiinţe imaginare. Slabă, cu părul alb, fără culoare, aceasta vorbeşte cu greu, pe chipul ei citindu-se durerea şi neputinţa. Starea deplorabilă în care se află este cauzată nu numai de vârsta înaintată ci mai ales de bolile care o macină şi de lipsa unui tratament adecvat. Maria Tremurici a fost diagnosticată în urmă cu mai mulţi ani cu Parkinson. Acestei maladii cumplite i s-au adăugat între timp altele. Am întrebat-o ce vârstă are dar, confuză, nu a ştiut să ne răspundă iniţial, după puţin timp spunându-ne "M-am născut în noiembrie 1938. Asta înseamnă că am 74. Nu-i aşa?"
Deşi se prezintă mai bine, soţul ei, Gheorghe Tremurici, în vârstă de 80 de ani, are pareză pe partea dreaptă şi se deplasează foarte greu. Singurele venituri ale celor doi bătrâni sunt pensia de 350 de lei a bărbatului şi un ajutor social pe care îl primeşte doamna Maria. în încercarea de a "rotunji" această sumă aceştia vând pescarilor râme, activitate din care mai scot pe lună aproximativ o sută de lei. Cei doi soţi trebuie să îşi cumpere medicamente, să plătească chirie pe casa în care locuiesc şi care nu le aparţine, plus întreţinerea. De multe ori, după ce îşi plătesc datoriile şi îşi cumpără medicamente, nu le mai ajung banii nici de mâncare.
"Am lucrat în tinereţe la Petroşani, pe Valea Jiului, la Uricani, apoi, mai bine de 20 de ani, am fost coşar la Goscom în Vaslui. Erau alte vremuri, atunci se trăia bine. Acum banul s-a devalorizat. E greu de noi, că suntem bătrâni. Când eşti în etate şi nu mai eşti bun de muncă, trăieşti degeaba, te chinui. Veniturile noastre sunt pensia mea şi ajutorul soţiei care a fost casnică. Banii nu ne ajung aşa că mai fac şi eu ce pot, vând râme. în lunile bune scot şi un milion de lei. De ajutat nu are cine să ne ajute, nu avem pe nimeni, doar nişte nepoate care trăiesc în alte colţuri ale ţării. E dificilă viaţa şi pentru tineri că muncesc pe salarii mici. Pe vremea lui Ceauşescu banul avea putere de cumpărare, îţi permiteai să ieşi la o friptură, acum e lux", ne-a povestit Gheorghe Tremurici.
"Nu avem copii, aşa a vrut Dumnezeu"
Casa soţilor Tremurici este plină de jucării, păpuşi, urşi de pluş, care îţi lasă impresia că o puzderie de nepoţi urmează să năvălească pe lângă uşa şubredă larg deschisă, semn că lipsa unui urmaş - copilul fiind o dorinţă care a rămas neîmplinită - le-a semănat în suflet amărăciune. "Nu avem copii, aşa a vrut Dumnezeu. La unii le dă prea mulţi şi la alţii deloc. Soţul meu a strâns toată viaţa jucării şi le-a adus acasă", ne-a spus doamna Maria, cu tristeţe şi regret. "Lasa că nu o duc bine nici cei care au. Nu vezi ce grea e viaţa, e greu de tineri!", a spus bărbatul în încercarea de a-şi consola soţia. "Aştept să-mi vină nepoatele să se joace cu ele, deşi sunt mari acum, or avea şi copii", a adăugat acesta.
"Nu ne permitem să mergem la spital"
Cei doi bătrâni s-au cunoscut în anul 1959 dar şi-au oficializat relaţia abia în 1985. Dacă viaţa nu le-a dat copii le-a dat mulţi prieteni buni care din păcate fie nu mai sunt în viaţă, fie sunt prea bolnavi şi bătrâni pentru a se deplasa. Acum trăiesc din amintiri, pereţii odăii în care îşi duc bătrâneţile fiind acoperiţi cu fotografii din tinereţe "Acolo eram eu tânăr. Vedeţi ce chipeş eram? Dincolo suntem cu fraţii şi cumnaţii!", ne-a informat domnul Gheorghe.
Cea mai mare supărare a bătrânului este că soţia lui nu primeşte tratamentul de care ar avea nevoie. Femeia ne-a povestit că deşi a fost trimisă de multe ori la spital nu a avut bani să se interneze. "Acum oriunde te duci trebuie să ai bani. Dacă nu ai, nu se uită nimeni la tine, mai ales dacă te vede bătrân. Mi-a dat doctorul trimitere la Policlinică şi de acolo au zis să merg la spital, dar nu am avut cum să mă duc. O dată mă simţeam foarte rău şi mi-a spus doctoriţa că stau câte trei în pat, că nu sunt locuri în spital. Asta este. Avem vreo cinci găini pe care le ţinem în cazul în care închid ochii să aibă soţul să dea de pomană măcar o masă. Noi nu mai avem la ce spera", a încheiat Maria Tremurici.
