Metalul este absorbit în mod natural de plante, dar, în zilele noastre, aluminiul se găseşte în aproape tot. „În apă se pune sulfat de aluminiu ca să fie mai limpede. Toate alimentele care au nevoie de aditivi – cum ar fi prăjiturile şi biscuiţii – conţin aluminiu. Bomboanele au coloranţi alimentari. Mai găsim aluminiu în ceai, cacao şi în băuturile pa bază de malţ, în unele vinuri şi în băuturile gazoase, ca şi în majoritatea alimentelor prelucrate”, arată Exley, conform Agerpres.

Şi lista nu s-a terminat: „Există şi în cosmetice, cremele solare, în anumite medicamente, cum ar fi aspirina, şi vaccinuri. Ştim că aluminiul poate fi toxic, dar nu există nicio legislaţie care să reglementeze cantităţile din alimente sau din apa potabilă”.

„Când cantitatea de aluminiu consumată depăşeşte capacitatea corpului de a o ingera, excesul se depune în diferite ţesuturi, inclusiv în nervi, creier, oase, ficat, inimă, splină şi muşchi. Noi îl numim asasinul tăcut pentru că se strecoară în corp şi apoi în oase şi creier”, adaugă expertul.

În cadrul unui studiu, profesorul Exley şi echipa sa au testat 16 mari mărci de lapte pentru bebeluşi. Rezultatele, publicate în 2010, arată urme de metal care depăşesc nivelurile permise legal în apă. În unele cazuri, acestea erau de peste 40 de ori mai mari decât cele din laptele matern. Cercetările l-au făcut pe profesorul Exley să considere că acumularea de aluminiu în corp creşte riscurile de dezvoltare a bolii Alzheimer, dar şi a altor boli neurologice, cum ar fi Parkinson şi scleroza în plăci.

Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au elaborat măsuri destinate să reducă aluminiul din produsele alimentare: aportul tolerabil a fost fixat la 2 mg/kg de greutate corporală pe săptămână. Profesorul Exley este însă sceptic: „Dacă colegii mei nu pot decide ce niveluri de siguranţă pot fi acceptabile, cum o poate face OMS?”, încheie el.
Foto simbol: Northfoto

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.