Sunt persoane care preferă compania unor vieţuitoare mai puţin potrivite pentru traiul casnic. Un exemplu în acest sens îl reprezintă şi domnişoara din filmuleţul de mai jos. Pentru a ieşi în evidenţă, tânăra şi-a ales drept animal de companie un porcuşor pitic şi a ieşit cu el prin centrul Bucureştiului.
Fata a fost surprinsă în faţa magazinului Unirea plimbând animalul de companie în lesă. Stăpâna s-a gândit să fie în trend şi şi-a asortat geanta cu zgarda porcului. La vederea simpaticului animăluţ, oamenii s-au strâns ca la urs în jurul lui pentru a face poze şi a filma. Ba chiar un trecător a exclamat plin de uimire: „A înnebunit lumea!”
Cel mai probabil tânăra din imagini s-a inspirat de la vedetele din showbizul autohton care au gusturi excentrice. Astfel, creatorul de modă Cătălin Botezatu are ca animal de companie pe dihorul Ralph, Iulia Albu şi-a achiziţionat o găină neagră pe nume LouLou. Iar recent, Oana Lis a primit de la soţul ei, Viorel Lis, un cosoş. Vedeta a fost însă dezamăgită de cadoul primit la aniversarea vârstei de 34 de ani.
 

 
Citeşte şi: Iulia Albu și-a luat GĂINĂ de COMPANIE: „E mai bine ‘îmbrăcată” decât multe dintre vedetele de pe plaiurile mioritice”
Oana Lis POATE CONCURA CU IULIA ALBU! Uite ce surpriză i-a fost pregătită


„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Playtech.ro
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
HOROSCOP
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
Știrileprotv.ro
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)