Un adolescent de 16 ani a lovit un polițist, în timp ce încerca să fugă. Polițiștii au încercat să-l rețină în urma unui scandal, în Horezu, dar acesta s-a opus. Agresorul a fost prins în scurt timp, într-o localitate învecinată.
Polițistul din Vâlcea a fost agresat duminică, la Horezu. Un echipaj format din doi poliţişti şi un jandarm a intervenit în urma unei sesizări privind un scandal într-un local. Adolescentul l-ar fi lovit pe poliţist pentru a se elibera, fiind prins ulterior în localitatea Pietrari, arată Agerpres.
„La faţa locului a ajuns un echipaj mixt, format din doi poliţişti şi un jandarm, care au procedat la imobilizarea şi încătuşarea unui tânăr de 16 ani. În timpul încătuşării a rezultat rănirea unui poliţist, ca urmare a încercărilor tânărului de a se elibera, totodată acesta reuşind să plece de la faţa locului. El a fost identificat în cel mai scurt timp de către poliţişti pe raza localităţii Pietrari” a declarat Cătălin Udrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Poliţistul lovit a primit îngrijiri medicale dar nu a fost internat în spital.
Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Horezu au decis reținerea lui pentru 24 de ore, iar luni agresorul este prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.