Un adolescent român din Elveția a furat o mașină și a provocat un accident ca în filme. Un adolescent român a provocat un accident care i-a lăsat mască pe polițiștii din Elveția. După o cursă nebună cu oamenii legii, tânărul a plonjat într-o prăpastie cu mașina pe care a furat-o.
Urmărirea ca în filmele americane l-a avut ca protagonist pe tânărul român și a avut loc în Lazenhausern, în apropiere de Berna, Elveția (țară care vrea să medieze discuțiile dintre SUA și Coreea de Nord), scrie 20min.ch.
Presa elvețiană a relatat că adolescentul român a furat mașina și a fost interceptat de poliție, iar pentru a scăpa de urmăritori, băiatul a gonit cu o viteză nebună.
Zeci de minute au încercat oamenii legii să-l ajungă din urmă pe românul care făcea manevre periculoase pe șosea. În cele din urmă, cursa a sâfrșit prost pentru hoțul minor.
Adolescentul nu a mai putut controla mașina și a plonjat într-o prăpastie adâncă. În mod miraculos, el a scăpat doar cu câteva răni ușoare și a fost dus la spital. Dar nu a scăpat de ancheta poliției.
Mașina furată a fost complet distrusă în urma incidentului și a fost scoasă cu un elicopter, după două zile de tentative nereușite.