Poliţistul de penitenciare se afla acasă din data de 3 mai, iar testarea a fost dispusă de Direcţia de Sănătate Publică Mureş.

“La nivelul unităţii, contacţii identificaţi în rândul personalului au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu, urmând a fi aplicate recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Mureş. Spaţiile de lucru au fost dezinfectate şi se asigură continuitatea activităţilor specifice”, se arată în comunicatul transmis de ANP.

Reprezentanții instituției au mai transmis că nu există cazuri de coronavirus în rândul persoanelor private de libertate.

“Precizăm, totodată, că, în cursul săptămânii trecute, un al doilea angajat al Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă a fost depistat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Poliţistul de penitenciare se afla la domiciliu din data de 16.04.2020, conform planificărilor. Acesta face parte din grupul de contacţi atribuit primului caz şi nu a interacţionat cu persoane private de libertate”, au mai transmis cei de ANP.

Un angajat al Penitenciarului Poarta Albă din judeţul Constanţa a fost confirmat, în 30 aprilie, cu coronavirus. El se afla acasă din 16 aprilie şi nu a interacţionat cu deţinuţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.