Localnicilor nu le-a venit să creadă ochilor că au un căprior la poartă. Extrem de curios, dar și foarte jucăuș, animalul sălbatic s-a acomodat imediat în gospodărie. Oamenii l-au îngrijit cum au știut mai bine, iar atât de mult l-au îndrăgit încât i-au pus și un nume. Îl strigă Ricky, iar cât e ziua de lungă toată familia se asigură că animalul are mâncare din belșug.
”Eram în grădină și m-am trezit cu el la poartă. Împingea în poartă, l-am chemat la mine, am văzut că nu se sperie și l-am chemat în curte. De atunci au trecut două săptămâni și nu a mai vrut să plece. Îmi este foarte drag. Practic, face parte din familia noastră. Îi place foarte mult mâncarea, așa că mă asigur că nu îi lipsește nimic și deja s-a împrietenit și cu celelalte animale din gospodărie”, a povestit Rodica Marin.
Chiar dacă s-au atașat de căprior, oamenii și-au dat seama că cea mai bună locuința pentru Ricky este o grădină zoologică. Așa că autoritățile competente au fost deja sesizate, iar în curând căpriorul va avea un nou cămin mult mai adecvat.