INVESTIGAȚIE. Un asistent de la Spitalul Militar Central a sedat intenționat cu diazepam trei paciente, iar una dintre ele a ajuns în stare gravă la ATI. Parchetul a deschis dosar de „tentativă de omor calificat”

 4 comentarii
Arhiva foto

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 6 mai 2023, în București, când medicii ATI care au salvat-o pe femeie au avut suspiciunea unui viol. Spitalul a reclamat imediat cazul, care a ajuns la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. „Da, facem cercetări in rem, pentru tentativă de omor calificat”, a confirmat miercuri purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar, pentru Libertatea.

Un asistent medical, angajat civil al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila (SUMC) din București, a administrat sâmbătă calmante „într-o cantitate mare” unor paciente internate la Secția 1 medicală, potrivit mai multor surse, trei medicale și una judiciară, oficială, care au discutat cu ziarul Libertatea.

O pacientă a intrat în stop cardiorespirator

„Asistentul este tânăr, are puțin peste 20 de ani”, a spus un medic din spital, la curent cu evenimentele și cu ceea ce a urmat.

<strong>Una dintre femei a ajuns la secția ATI, cu stop cardiorespirator, potrivit unui doctor din spital. Femeia a fost salvată. </strong>

În acel moment, sâmbătă, mai multe cadre medicale au realizat ce se întâmplă, au sesizat conducerea, care, la rândul ei, a chemat Procuratura.

Diazepamul, cunoscut inițial sub numele de valium, este un sedativ, folosit pentru calmarea mușchilor și a creierului. Este folosit, de asemenea, în insomnii sau în stările de anxietate, ca un tratament pe termen scurt.

Timpul în care medicamentul își atinge efectul maxim, conform studiilor, este de 1-1,5 ore de la administrare, întârziat la 2-2,5 ore în cazul în care se administrează împreună cu mâncarea. Substanța activă rămâne în organism între 46 și 100 de ore. Diazepamul nu se poate cumpăra din farmacii fără rețetă și este considerat „medicament cu regim special” și în spitale, unde se scoate din farmacie cu proceduri specifice.

<strong>În privința cantității, administrarea substanței este diversă, dar în general prin perfuzii se dau cantități de până la 10 mg, de doar câteva ori pe zi, sub supraveghere medicală. Până în acest moment nu avem informații despre cantitatea exactă administrată de asistent pacientelor în cauză.</strong>

Cazul este cercetat de procurorii militari

Deși asistentul în cauză este angajat civil, cazul a ajuns la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. „Asta pentru că SMC a reclamat, iar cei care sunt audiați, medicul de gardă de sâmbătă și șeful de secție, sunt ofițeri. Dacă cercetările vor arăta că asistentul a acționat de capul lui, atunci probabil cazul va ajunge la procurorii civili, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, de unde este spitalul”, a explicat o sursă judiciară pentru ziar.

Conducerea Spitalului Militar a întărit condițiile de scoatere a medicamentelor din farmacie

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila este condus de generalul maior Florentina Ioniță-Radu. „Începând de luni, a existat o informare asupra cazului, succintă, și s-a întărit regula eliberării medicamentelor speciale din farmacie”, a spus un medic din spital, sub condiția anonimatului.

Medicamentele speciale, precum diazepamul administrat pacienților sâmbătă, se scot din farmacie cu semnătura celui care le scoate, dar și cu semnătura șefului de secție și a unei persoane din conducerea spitalului. Această a treia semnătură, la urgențe, uneori nu exista. După ce s-a întâmplat sâmbătă, ni s-a spus că regula este strictă și să o respectăm întocmai.

La SUMC a fost formată o comisie de investigație a evenimentelor, conform mai multor surse medicale.

Secția Medicină Internă 1, unde a avut loc evenimentul, are 50 de paturi pentru internări, de cele mai multe ori pline, conform informațiilor ziarului. Șeful secției este doctorul Lucian Ciobică, medic primar Medicină Internă, medic specialist Reumatologie, doctor în științe medicale.

Confirmarea oficială a Parchetului Militar: „Am început de sâmbătă cercetările”

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București a detaliat pentru cititorii Libertatea „ceea ce legea ne permite în acest moment”.

Prin purtătorul de cuvânt, Parchetul a confirmat că a fost sesizat de către spitalul militar: „S-a deschis un dosar penal. Am început de sâmbătă cercetările in rem pentru fapta de tentativă de omor calificat”.

Tentativa de omor calificat este fapta îndreptată împotriva a două sau mai multe persoane. Potrivit informațiilor furnizate ziarului, investigatorii au solicitat o expertiză toxicologică.

Motivul sedării este neclar. Este cert că victimele sedării sunt trei femei

În acest moment sunt investigate, atât de către procurori, cât și de către comisia spitalului, mai multe posibile motive ale gestului asistentului. „A fost intenționat, nu o eroare”, susțin mai multe surse convergente din partea celor care cercetează evenimentul. Secția medicală 1 nu are, în general, pacienți care să aibă nevoie de diazepam, au explicat medicii. Nu se fac operații, nu este secție de ATI și nici nu este secție de psihiatrie.

Asistentul a trecut în fișa de observație a pacientelor administrarea de diazepam și a folosit parafele medicilor, fără ca aceștia să știe. Așa a scos fiolele de diazepam din farmacia spitalului.

„Să administrezi o cantitate atât de mare de diazepam înseamnă practic să le adormi, să nu mai poată reacționa”, a explicat același medic. „Medicii de la ATI, care au preluat pacienta au avut suspiciunea unei agresiuni sexuale și de aceea au și anunțat imediat, revoltați, conducerea”, a explicat un medic al Spitalului Militar Central.

Contactată, conducerea spitalului nu a putut oferi, până în acest moment, nicio reacție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    X01Y 10.05.2023, 17:06

    Un articol magistral, care scoate la iveală "profesionalismul " cadrelor, dar mai ales cum au declarat ei revoltați, că doamnele au fost intenționat adormite pentru a se putea profita de fizicul lor. Dar, nu de un medic militar, cum ar fi fost normal, ci de un amărât de asistent și, pe deasupra, și provenind din civile. Așa o fi fost sau altfel, rămâne de văzut. Dar, lăsând gluma la o parte, niciun cuvânt despre criza de profesionalism, la propriu, din SMC sub managementul de doi bani al generălesei, de oameni care mor cu zile sub ochii indiferenți ai cadrelor medicale, dar dacă le ceri puțină empatie față de pacienți cheamă paza ptr că sunt hărțuiți. Iar noi, bieții contribuabili, asistăm neputincioși la dezmățul acestora, pe banii noștri.

  • Avatar comentarii

    catalintolontan 10.05.2023, 17:50

    Nu va suparati, dar expresia ”doamnele au fost intenționat adormite pentru a se putea profita de fizicul lor” ce anume vrea sa spuna? Discutam despre niste femei adormite fara voia lor, in momentul in care erau intr-o loc unde se considerau in siguranta, pentru un motiv care inca nu e clar. Una dintre paciente a ajuns la ATI din cauza administrarii unui sedativ in exces, era in sop cardiorespirator. Credeti ca e o reactie fireasca sa ve referiti la paciente astfel?

  • Avatar comentarii

    AndreiVlad 10.05.2023, 17:56

    mie mi-au facut injectie intravenos fix cum nu se face pentru ca nu le-am dat spaga si m-au acuzat ca am fugit din spital dupa ce au uitat sa imi scoata branula din vena plus m-au acuzat ca sunt drogat desi eu sufar de enfizem pulmonar si aveam insuficienta respiartorie...sa nu mai zic de comportamentul asistentei sefe fata de oamenii in varsta care asteptau "va cauta moartea pe acasa, ce e cu voi aici" am facut plangere la ministerul sanatatii si colegiul medicilor si bineinteles ca nu s-a intamplat nimic

  • Avatar comentarii

    AndreiVlad 10.05.2023, 17:57

    plus ca m-au amenintat cu paza pentru ca i-am intrebat de ce au comportamentul acesta fata de pacienti si un limbaj suburban!! injurau ca la usa cortului asistentele

ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!