Un autocar care transporta pelerini și era înmatriculat în Polonia s-a răsturnat în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o autostradă din estul Ungariei, accidentul rutier soldându-se cu 12 morți şi cel puţin 10 răniți, relatează Reuters și AFP.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 01:00, în apropierea localităţii Mezokeresztes, la 150 de kilometri est de Budapesta. Autocarul circula pe autostrada M3 în direcţia oraşului Nyíregyháza când a ieşit de pe carosabil, a ajuns într-un şanţ şi s-a răsturnat cu doi șoferi și 57 de pelerini la bord.
Imaginile de la locul accidentului arată autocarul grav avariat, răsturnat pe o parte în şanţ, cu geamurile sparte şi bagaje împrăştiate în jur.
Primele informaţii indică faptul că şoferul ar fi adormit la volan. Acesta urmează să fie reţinut de autorităţi. Persoanele rănite au fost transportate la spital.
Preşedintele polonez Karol Nawrocki şi-a exprimat tristeţea în urma accidentului în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi cetăţeni polonezi.
Ministrul polonez de externe Radosław Sikorski a anunţat că serviciile consulare au fost mobilizate şi sunt în contact cu autorităţile ungare pentru a obţine informaţii despre victime.
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat că va trimite o ambulanță aeriană la Budapesta. „Am decis să trimit un avion special polonez în Ungaria, cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai serviciilor medicale la bord”, a declarat Tusk, adăugând că „toți răniții vor primi asistența medicală și consulară necesară”.
Turiștii polonezi se întorceau dintr-un pelerinaj de la Sanctuarul Maicii Domnului Regina Păcii din Medjugorje, Bosnia și Herțegovina.
Acesta este cel mai grav accident de autocar din Ungaria de la tragedia de la Siofok, în 2003, când un tren a izbit un autocar la o trecere de nivel cu calea ferată. Treizeci și trei de turiști germani au fost uciși atunci.
Pe 6 august 2022, 12 pelerini polonezi au murit și peste 40 au fost răniți într-un accident de autocar lângă Breznicki Hum, în Croația, în timp ce călătoreau spre Medjugorje.