Avionul, de tip Bombardier CL 600, se îndrepta luni către Aeroportul Truckee Tahoe, în nordul Californiei, în momentul în care s-a prăbuşit într-o zonă împădurită de lângă aeroport, în apropiere de terenul de golf Ponderosa, au anunţat oficiali. Pompierii au reușit să controleze incendiul.

Casele din apropiere au fost zguduite de prăbușirea aeronavei, dar nicio persoană aflată la sol nu a fost rănită.

Pilotul a anunţat controlorii de trafic aerian că avea nevoie să survoleze pista aeroportului înainte de aterizare, potrivit unei înregistrări a conversaţiei.

„A fost şocant, foarte sfâşietor”, a declarat Caroline Bechdolt, o codirectoare a terenului de golf Ponderosa, care a precizat că o roată a avionului s-a rupt şi a sărit până în garajul unei case din apropiere.

National Transportation Safety Board (NTSB) urmează să efectueze o anchetă la faţa locului marţi şi să identifice cele trei victime, a anunţat coronerul comitatului Nevada, Shannon Moon.

„Nu a mai rămas mare lucru intact la locul prăbuşirii”, a declarat ea.

Avionul a decolat luni de la Coeur d’Alene, în Idaho, potrivit unor date de zbor de la Tarco Aircraft Funding cu sediul în Florida.



Citeşte şi:

Răsturnare de situație în cazul șoferului de microbuz acuzat că pipăia eleve. Judecător: Procurorii să nu se „bazeze pe concluzii pripite”

Valul de caniculă se întețește. În ce zone ale țării se vor resimți 47 de grade, zilele următoare

Activistă în Roșia Montană: „Includerea în patrimoniul UNESCO nu este o victorie absolută. Presiuni vor fi întotdeauna”

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Imagini tulburătoare din Secţia ATI Covid din Suceava: Cum arată ultima luptă disperată pentru viaţă
Observatornews.ro
Imagini tulburătoare din Secţia ATI Covid din Suceava: Cum arată ultima luptă disperată pentru viaţă
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră