Tinerii și-au ucis colegul pentru a-i fura banii

Cei doi tineri din provincia Hebei, care au fost identificați doar după numele de familie Zhang și Li, aveau 13 ani atunci când au conspirat să își ucidă colegul de clasă și să împartă banii acestuia între ei.  

După ce Wang a fost atacat cu o loptată, el a fost îngropat într-o seră abandonată, potrivit unui comunicat de presă transmis de instanță, luni. Aceasta a adăugat că „metodele au fost de o cruzime extremă, iar circumstanțele deosebit de josnice”. 

Potrivit familiei și avocatului lui Wang, el a fost de mult timp agresat la școală de trei colegi de clasă.

Un al treilea adolescent, aflat la fața locului, identificat prin numele de familie Ma, nu a primit nicio pedeapsă penală, potrivit tribunalului. 

Cum s-a petrecut incidentul

Pe data de 3 martie, Zhang l-a adus pe Wang la seră cu un scuter, iar Li a mers pe un scuter separat cu Ma. În drum spre locul crimei, Li i-a transmis lui Ma despre planul pus la cale de Zhang, pentru a-l ucide pe Wang.  

Atunci când cei patru au ajuns la seră, Zhang a început să îl lovească pe Wang cu o lopată, iar Li l-a ajutat. Ma a părăsit sera, după ce a asistat la atac. Victima a fost îngropată de Zhang și Li, iar cei trei au părăsit locul faptei. Zhang a folosit ulterior telefonul lui Wang pentru a transfera bani din contul său WeChat către Li și el însuși. El a scos și cartela SIM de pe telefonul lui Wang și i-a ordonat lui Ma să o distrugă. 

Cum au ajuns bani europeni pentru sănătate la Antena 3 și România TV: 200.000 de euro reclamă într-un proiect derulat de Institutul Fundeni și UMF Iași
Recomandări
Cum au ajuns bani europeni pentru sănătate la Antena 3 și România TV: 200.000 de euro reclamă într-un proiect derulat de Institutul Fundeni și UMF Iași

Polițiștii i-au interogat pe Zhang, Li și Ma. Ma i-a condus în cele din urmă la locul crimei.  

Zhang a fost principalul vinovat, a spus Curtea, deoarece el a planificat crima și i-a instigat pe ceilalți să se alăture. Acțiunile sale au dus în mod direct la moartea lui Wang.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Viva.ro
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
ANAF, lovitură uriașă pentru români. Greșeala prin care plătești 70% impozit și pierzi foarte mulți bani
FANATIK.RO
ANAF, lovitură uriașă pentru români. Greșeala prin care plătești 70% impozit și pierzi foarte mulți bani
'Bebelușul numărul doi este pe drum!' Wow! Ce veste! Vedeta noastră e însărcinată din nou și a făcut anunțul într-un mod neașteptat! Felicitări!
Unica.ro
'Bebelușul numărul doi este pe drum!' Wow! Ce veste! Vedeta noastră e însărcinată din nou și a făcut anunțul într-un mod neașteptat! Felicitări!
Maşină de poliţie spulberată de TIR la Vorona, în Botoşani. Cei doi agenţi, de 22 și 40 de ani, au fost aruncaţi la câţiva metri pe asfalt
Observatornews.ro
Maşină de poliţie spulberată de TIR la Vorona, în Botoşani. Cei doi agenţi, de 22 și 40 de ani, au fost aruncaţi la câţiva metri pe asfalt
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi
HOROSCOP
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI